Grupul Vocal Synavlia aduce pe agenda culturală a Municipiului Cluj-Napoca un extraordinar concert, intitulat „LUMINĂ DIN LUMINĂ”, luni, 15 aprilie 2024, de la ora 19,00, la Cercul Militar. Spectacolul face parte din turneul cu același nume, desfășurat de membrii Grupului Vocal Synavlia împreună cu artiștii invitați, în 5 orașe transilvănene: Reghin (7 aprilie), Dej (9 aprilie), Cluj-Napoca (15 aprilie), Alba-Iulia (18 aprilie) și Mediaș (20 aprilie). În cadrul evenimentului, spectatorii pot contribui financiar, cu donații, la ridicarea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Cluj-Napoca.

Sunteți invitați într-o adevărată călătorie sonoră specifică perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, să audiați o selecție deosebită de lucrări corale românești dar și piese din repertoriul internațional, interpretate a capella sau cu acompaniament de pian.

Această experiență profundă și emoționantă a actului artistic va fi completată de eleganta prezență a moderatoarei Alexandra Ciurbe, de inserțiile dramatice ale talentatului actor Vali Popescu, precum și de acordurile pianistului Tim Patrick Thieme, toate acestea, conturate într-un cadru elegant și inedit de lumini și proiecții spectaculoase.

Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca a obținut medalia de aur la un Festival Coral Internațional. Competiția s-a desfășurat recent în Haikou, capitala Insulei Hainan, China. „Synavlia” a obținut medalia de aur la secțiunea Coruri Adulte – Voci Mixte, fiind singurul grup care a reprezentat Europa și, implicit, România dintre toate cele peste 100 de coruri participante la această competiție.

Formațiunea corală, înființată în urmă cu patru ani, este compusă din studenți de la Academia Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și dă răspunsurile la multe dintre slujbele arhierești din Arhiepiscopia Clujului. Caracterizați prin valorile creștine cultivate cu dragoste față de Biserică, tinerii întreprind o bogată activitate cultural-religioasă, atât în Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului, cât și în diaspora. Demn de remarcat este faptul că în primăvara anului trecut, membrii Grupului vocal „Synavlia” au reprezentat România și la Festivalul Internațional de muzică corală „Vox Lecensis”, găzduit de orașul Lucca (Italia).