„Gustul poveștilor”, în Parohia Hălmăsău

de | mai 15, 2018

Parohia Ortodoxă Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, în parteneriat cu Școala Gimnazială din Spermezeu și Biblioteca Județeană “George Coșbuc” din Bistrița, a organizat anul acesta un proiect intitulat “Cartea, sănătate pentru suflet și pentru minte”. Scopul parteneriatului este acela de a dezvolta relații de colaborare între cele trei instituții în spiritul formării unei culturi generale vaste și educării sensibilității elevilor prin lectură.

„La deschiderea proiectului, care a avut loc la Școala Gimnazială din Spermezeu, au participat elevii iubitori de lectură ai școlii, învățătorii și profesorii de limbă și literatură, părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene “George Coșbuc”, bibliotecari și reprezentanți ai primăriei comunei.” relatează  pr. Doru-Constantin, inițiatorul acestui parteneriat.

Agenda de desfășurare a proiectului cuprinde organizarea unei vizite la sediul Bibliotecii Județene din Bistrița, vizionarea unor montaje literar-artistice, organizarea unor activități de lectură și cateheză,  îndrumarea elevilor de a-și organiza propria bibliotecă și familiarizarea lor în munca cu cartea, organizarea unui concurs cu titlul “Gustul poveștilor” cu teme din literatura română și universală.

Activitatea de la Hălmăsău s-a desfășurat în data de 11 mai, într-o săptămână a căror zile au avut multiple valențe culturale și duhovnicești. Se pot enumera: minunea care se petrece în fiecare an la mormântul Sfântului Evanghelist Ioan și Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare (8 mai), Ziua Europei, a poetului năsăudean, George Coșbuc și ziua de pomenire a Sfântului Hristofor, purtător de Hristos (9 mai), ziua independenței de stat și a încoronării primului rege al țării (10 mai), Sfântul Mucenic Ioan Valahul (12 mai).

Elevii claselor V-VIII, înscriși în acest proiect, împreună cu doamna director Voichița Țermure și profesoarele de limba și literatura română și franceză , Anastasia Mureșan și Octavia Moisil  , cărora s-au alăturat elevii claselor primare din Hălmăsău, au fost primiți de preotul Zaharie Doru-Constantin la Biserica parohiei Hălmăsău. Pentru început, elevii s-au închinat la icoanele din Biserică, dintre care o însemnătate deosebită o are copia icoanei Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrototitorii satului, de la mănăstirea Caracalu din Sfântul Munte Athos. De asemenea, a fost prezentat istoricul Bisericii, și s-a rostit împreună o rugăciune.

Copiii au fost invitați la sala de lectură  din incinta casei parohiale. Elevii au participat la jocuri de cunoaștere și au realizat diverse activități de lectură organizate pe grupe, dintre care putem menționa citirea unui fragment de text, recunoaștere a personajelor din cărțile selectate de aceștia, opiniii argumentate referitoare la diverse secvențe de text.

Părintele paroh i-a îndemnat pe tineri să citească , să valorifice accesul la cărți și să devină ei înșiși creatori de texte literare, în acest sens, exemplul lui George Coșbuc, fiind elocvent, întrucât primele sale poezii au fost scrise când acesta avea vârsta tinerilor participanți.

Al treilea moment al întâlnirii din Hălmăsău a fost  “Marele joc”, care a pus în evidență consolidarea echipelor , perspicacitatea și agilitatea.

Petrecerea timpului împreună, a fost prilej de mare bucurie, marea îmbrățișare din final demonstrează unitatea care s-a creat .

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...