„Haideţi să postim cu toţii, să punem rugăciune lângă rugăciune!”, îndemnul Preasfinţitului Iustin

de | mart. 15, 2021

„Postul este o călătorie duhovnicească, pe de o parte, şi Mântuitorul stă la uşa inimii noastre şi aşteaptă să-i deschidem, să mergem cu El în această călătorie duhovnicească, la sfârşitul căreia, deşi va fi una cu osteneală, cu nevoinţă, cu silinţă, cu acceptarea unor privaţiuni, vom vedea slava Crucii şi a Învierii”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Ierarhul a oficiat duminică, 14 martie 2021, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea soborului de preoţi şi diaconi ai Catedralei.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit în cuvântul său și la semnificația postului.

„Nu este vorba doar despre faptul că Biserica ne recomandă ca să renunţăm la bucatele numite de dulce, de origine animală. Dacă ar fi doar atât, ar fi o dietă medicală. În post trebuie să începem să iubim şi să iertăm, spune Mântuitorul. Degeaba posteşti, dacă nu te întorci la simplitate. Postul trebuie să înceapă cu iertarea şi iubirea, să fie făcut cu smerenie multă, cu umilinţă, ca o datorie de suflet pentru Părintele nostru cel Ceresc. Postul nu-i o condiţie pentru mântuire, dar este o cheie care deschide uşa Împărăţiei lui Dumnezeu.”

Îndemnul Întâistătătorului Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin este ca toată lumea  să postească.

„Vă îndemn să postiţi cu toţii, ca Dumnezeu să ne dăruiască din nou libertatea şi normalitatea. Haideţi, noi, creştinii, să punem rugăciune lângă rugăciune, haideţi să postim toţi românii, pentru că postul creştinilor este ofranda adusă lui Dumnezeu Tatăl pentru întreaga umanitate, ca să ierte păcatele şi să ne dăruiască viaţă plină şi creştină, ferită de încercări şi de primejdii, şi viaţa cea veşnică, dar şi Învierea Sfântă şi luminată pe care o aşteptăm.”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

În duminica a 17-a după Rusalii, 18 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Soborul slujitor...