Haine și alimente pentru familiile nevoiașe bistrițene, de praznicul Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 17, 2020 | Societate

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, zeci de familii nevoiase din județul Bistrița-Năsăud au primit pachete cu haine și alimente. Acestea au fost donate de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” Bistrița.

„Am venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului. S-au oferit pachete cu alimente de bază, dulciuri, haine, papuci și jucării la peste 80 de familii aflate în dificultate, din municipiul Bistrița și din împrejurimi. Produsele au provenit din donațiile  creștinilor bistrițeni, care au dorit ca jertfa și darul lor să fie un semn de mulțumire adus Macii Domnului”, a precizat preotul Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistrița-Năsăud.

Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” oferă zilnic, de luni până vineri, masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an, dăruiește pachete consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud.

Mai multe din Societate
BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) celebrează, anul acesta, 10 ani de existență. Ediția 2023, a cărei temă este imp(ACT), va avea loc între 20 octombrie și 20 noiembrie, însă, în avanpremiera ei, organizatorii anunță că au pregătit o surpriză pentru public:...

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor...

ZILELE  RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

ZILELE RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, între 22 și 24 septembrie 2023, Zilele Recoltei la Cluj- Napoca, ediția 2023. Aceasta este a XI-a ediție a Zilelor Recoltei organizată în comun de administrațiile județeană...

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

Consiliul Județean Cluj, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj organizează în perioada 20-21 septembrie 2023, sub egida „Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” o serie de activități menite să sensibilizeze comunitatea...