Etnomuzicologul dr. Mircea Cîmpeanu, alături de horitoarea Marișca Poponeț din Boian, jud. Cluj/ Foto: CJCPCT Cluj
Horitul, practică vocală arhaică din spaţiul românesc și zestre culturală inegalabilă moștenită de la strămoşi, a devenit din acest an element reprezentativ de patrimoniu.
Demersul a fost realizat de etnomuzicologul clujean dr. Mircea Cîmpeanu, care a înaintat la începutul acestui an Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Național Imaterial din cadrul Ministerului Culturii dosarul intitulat „Horitul, horile şi horitorii din Câmpia Transilvaniei”, dosar ce a fost votat în unanimitate de membrii comisiei.
„Înscrierea acestui element în Inventarul Național înseamnă o înaltă recunoaștere. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea lui, în special horitorilor care au participat cu glasul, sufletul și inima la constituirea arhivei documentare. Succesul obținut este al nostru, al tuturor, și vi-l dăruim dumneavoastră, celor care iubiți și susțineți cultura și tradiția românească!”, a precizat etnomuzicologul Mircea Cîmpeanu.
Cercetarea etnomuzicologică asupra horilor, horitului și horitorilor din Câmpia Transilvaniei a fost făcută în perioada 2013-2018 de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, prin etnomuzicologul dr. Mircea Cîmpeanu, care a făcut numeroase incursiuni în zonă, sprijinit de mai mulți referenți de teren din arealul cercetat. Astfel, pe parcursul acestor ani s-a selectat și imprimat materiale audio-video, care au dus la realizarea unor materiale de tip CD și filme documentare. Au fost identificați și imprimați aproape 40 de horitori, iar cântecele lor, peste 100, au fost așezate într-o colecție de 5 albume audio, intitulată „Horitori din Câmpia Transilvaniei”. De asemenea, au fost realizate peste 30 de filme documentare de scurt metraj, cu horitori individuali.
Horitul este reprezentat de o specie lirică arhaică vocală și este răspândit în mai multe localități din Câmpia Transilvaniei. Acest tip de manifestare țărănească are încă mulți adepți în vatra satului, în special oameni simpli. Horile lor sunt adevărate dovezi de înțelepciune și filosofie țărănească și redau, prin textele lor, trăiri diverse: tristețe, jale sau durere și, de foarte puține ori, bucurie. Melodiile au o linie simplă, însă sunt foarte bogate în ornamentație, așa zisele „înflorituri” cu care horitorii își îmbogățesc creația. Nefiind caracterizate de ritm, acestea sunt concepute pentru a se cânta fără acompaniament. Horile ar putea avea la origine incantațiile ritualice, precreștine, cu scop de purificare, funcție pierdută astăzi. La fel ca spovedania, horitul produce ușurare, o mai bună dispoziție sufletească și crează o stare spirituală specială.
Elemente grăitoare de patrimoniu, horitul, horile și horitorii din Câmpia Transilvaniei, reprezintă o zestre inegalabilă primită de la strămoși, creatori de cultură și spiritualitate.
