Hotărâri în cadrul ședinței Consiliului Eparhial cu cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului

de | mart. 8, 2016 | Actualitatea religioasă

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a avut loc marți, 8 martie 2016, prima ședință a consiliului eparhial la la care au participat și cei nouă protopopi din eparhie. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și a început la ora 10:00 în sala de ședințe a Centrului Eparhial.

„Dialogul Centrului Eparhial cu protopopii este esențial pentru o mai bună misiune articulată la nivelul Arhiepiscopiei noastre și practic pentru o mai bună implicare a preoților în ceea ce ne dorim să fie prezența bisericii atât în spațiul sacramental cât și în spațiul social, economic, cultural și nu în ultimul rând, în ceea ce privește munca cu tinerii și copiii”, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov.

În deschiderea ședinței, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat câteva aspecte esențiale în misiunea duhovnicească, cu atât mai mult cu cât Biserica se află în perioada premergătoare postului, în care, potrivit ierarhului, clericii trebuie să-și asume acest exercițiu tocmai pentru a-l transmite mai departe credincioșilor, pentru a-i apropia de acest mister al Postului Mare și al Învierii Domnului.

Bilanțul ședinței a fost, pe de o parte, prezentarea cerințelor misionar-administrative. Au fost comunicate cele mai importante hotărâri privitoare la activitatea preoților și a protopopilor luate de către Sfântul Sinod, situațiile înregistrate în sfera economică, ultimele colecte care au fost organizate și a fost anunțată și pregătită colecta pentru fondul central misionar care se va organiza în duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare. De asemenea, au fost discutate și probleme ce țin de activitatea culturală, de funcționarea centrelor catehetice și a asociațiilor de tineret, precum și de prezența preoților în mediul online și de această formă de comunicare pe care, potrivit discuțiilor purtate, biserica trebuie să o gestioneze în mod inteligent.

Ultimele articole

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea...

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Tuturor Sfinților” din cartierul clujean...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat,...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Comunitatea ortodoxă din Sânmărghita, comuna Mica, județul Cluj, a fost binecuvântată vineri, 17 iunie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...