Hram în parohia clujeană Cătina

de | nov. 5, 2017 | Activități parohiale

Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, Parohia Cătina, Protopopiatul Gherla,  a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstind pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii bisericii. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie de  un sobor de preoți din care au făcut parte, printre alții: pr. Alexandru Ciui, protopop de Cluj I, pr. Ioan Buftea, protopop de Dej, pr. Iulian-Paul Isip, protopop de Gherla. În cuvântul de învățătură, pr. Ioan Buftea, a evidențiat importanța adunării credincioșilor, în rugăciune, în locașul bisericii. La final, pr. paroh Gheorghe-Aurelian Ilovan le-a mulțumit tuturor celor prezenți.

Sărbătoarea a continuat în curtea bisericii, unde membrii parohiei au pregătit bucate alese pentru toți participanții. De asemenea, pe scena amplasată în apropiere, interpreți de folclor și ansambluri de jocuri populare au prezentat un deosebit spectacol tradițional. Ziua s-a încheiat, în buna tradiție a satului românesc, cu jocul la șură.

Biserica parohiei Cătina, edificiu impunător prin arhitectură și amplasare geografică, a fost ridicată în anul 1976, prin truda credincioșilor și sub îndrumarea duhovnicească a fostului preot paroh Eugen Șerban, fiind sfințită de vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil Herineanu.

 

 Pr.  Horea-Niculae Baciu

Ultimele articole

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor. Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să...

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

”Ziua Vârstnicului” sărbătorită în Parohia Ortodoxă Răchițele

”Ziua Vârstnicului” sărbătorită în Parohia Ortodoxă Răchițele

Serviciul de Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Huedin, reprezentat de doamnele Bucșa Nicoleta și Lupuțan Mirela, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Răchițele, reprezentată de Pr. Boc Teodor și doamna preoteasă Mărioara, au marcat ”Ziua...