Hram în parohia clujeană Cătina

de | nov. 5, 2017

Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, Parohia Cătina, Protopopiatul Gherla,  a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstind pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii bisericii. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie de  un sobor de preoți din care au făcut parte, printre alții: pr. Alexandru Ciui, protopop de Cluj I, pr. Ioan Buftea, protopop de Dej, pr. Iulian-Paul Isip, protopop de Gherla. În cuvântul de învățătură, pr. Ioan Buftea, a evidențiat importanța adunării credincioșilor, în rugăciune, în locașul bisericii. La final, pr. paroh Gheorghe-Aurelian Ilovan le-a mulțumit tuturor celor prezenți.

Sărbătoarea a continuat în curtea bisericii, unde membrii parohiei au pregătit bucate alese pentru toți participanții. De asemenea, pe scena amplasată în apropiere, interpreți de folclor și ansambluri de jocuri populare au prezentat un deosebit spectacol tradițional. Ziua s-a încheiat, în buna tradiție a satului românesc, cu jocul la șură.

Biserica parohiei Cătina, edificiu impunător prin arhitectură și amplasare geografică, a fost ridicată în anul 1976, prin truda credincioșilor și sub îndrumarea duhovnicească a fostului preot paroh Eugen Șerban, fiind sfințită de vrednicul de pomenire arhiepiscopul Teofil Herineanu.

 

 Pr.  Horea-Niculae Baciu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...