Este vorba de Mănăstirea din satul de moţi Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, sat situat pe graniţa cu Ungaria. Pentru a nu părea ciudată prezenţa moţilor pe graniţa de vest cu Ungaria, vă spunem că satul a fost întemeiat în anul 1924, prin colonizarea moţilor din localitatea Scărişoara. Ei au venit de la sărăcia muntelui şi au înfiinţat un sat într-o zonă de câmpie, un sat cu teren nisipos, adeseori purtat de vânt, dar bun pentru agricultură. Nici nu şi-au terminat de construit gospodăriile, că năpasta dezlipirii Transilvaniei de Nord de către ţara mamă, în septembrie 1940, i-a făcut pe moţi să se retragă în satele din care au venit, alergând din faţa invaziei străine şi oprimatoare. Noroc că această dezlipire a durat doar câţiva ani, pentru în 1948 moţii revin în satul pe care l-au părăsit. Aici, în acest sat, evlavia credincioşilor este parcă mai puternică decât în altă parte. De aceea, cu sprijinul unui locuitor al său, fostul procuror Ilie Bâtea, octogenar care locuieşte în Baia Mare, dar şi al altor intelectuali, au pornit, după revoluţia din 1989, demersurile pentru înfiinţarea unei mănăstiri de călugări. Mănăstirea s-a dezvoltat între timp, iar biserica mică, ce a fost construită în 1991, a devenit neîncăpătoare, precum şi anexele. Aşa că, prin grija stareţului Ahim. Dr. Timotei Bel, exarhul celor 40 de mănăstiri şi schituri din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, s-au reluat lucrările la casa monahală cu demisol, parter, etaj şi mansardă, care s-au încheiat în 2012. S-a construit şi o poartă cu clopotniţă monumentală, între 2002-2009, care adăposteşte clopotele şi chilii pentru pelerini. În 2014 a început construirea unei noi biserici, pe locul celei vechi, al cărei paraclis de la demisol a fost târnosit anul trecut, la hramul din 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, de către Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ctitorii noii biserici a Manastirii Scarisoara Noua sunt obstea monahala si familia domnului inginer Dumitru Pacurar din Ardud. Sărbătoarea „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul” este al doilea hram al sfântului locaş de închinare şi rugăciune, pe care credincioşii îl numesc hramul mic. Şi pentru că, după târnosire, Sfânta Liturghie Arhierească s-a oficiat în Altarul de Vară, unul dintre cele mai mari Altare de Vară din Eparhie, Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul a răspuns invitaţiei părintelui stareţ şi a oficiat prima Liturghie Arhierească în acest paraclis, în prezenţa unui mare sobor, din care au făcut parte Arhim. Dr. Timotei Bel, stareţ, Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, protopopul Careiului, pr. Marian Crainic, unul dintre cei mai experimentaţi protopopi ai Eparhiei, pr. Marius Zota, parohul din Scărişoara Nouă, preoţi din parohiile din jur şi mai mulţi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de psalţii de la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca. Ziua de azi, cu ploaie, lapoviţă, ninsoare şi frig, nu a fost piedică pentru credincioşii din zonă pentru a ajunge la Mănăstire, dar cu toate acestea, subsolul, mai mare decât spaţiul vechii biserici, a fost arhiplin, mulţi credincioşi urmărind Sfânta Liturghie de afară. În atmosfera duhovnicească a Paraclisului de iarnă, care te îmbie la dialog cu Dumnezeu, Sfânta Liturghie Arhierească a fost un moment cu adevărat înălţător, până la lacrimi, pentru mulţi credincioşi, în care glasul ecteniilor nu se răsfrângea peste pădurile de salcâm din jur, ca vara, ci ecoul lor reverbera în sufletele rugătorilor. Împreună cu credincioşii s-au rugat primarul comunei Pişcolţ, Cosmin Varga, de care aparţine satul Scărişoara Nouă, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi ing. Mircea Leţiu, ultimii doi purtători ai distincţiei „Crucea Voivodală Maramureşeană”. La reuşita acestei sărbători au contribuit rugăciunile slujitorilor Domnului, dar şi forma arhitecturală a paraclisului, care, de nici un an sfinţit, îi dă justificarea de monument vechi de arhitectură, a spus Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul. Şi o explicaţie există, pentru că el este opera izvorâtă din mâna şi mintea cu har a arhitectului de excepţie Dorel Cordoş, cel care a conceput Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, ansamblurile monahale de la Bârsana, Săpânţa şi Rohiiţa, biserica cea nouă a mănăstirii Rohia, ca să amintim doar câteva din capodoperele sale arhitecturale. Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, la Sfânta Evanghelie a zilei, despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul şi misiunea sa de a pregăti calea pentru venirea Mântuitorului, Care va boteza oamenii cu apă şi Duh Sfânt, în numele Sfintei Treimi, prin care cel botezat se curăţă de păcatul strămoşesc şi de păcatele făcute până la Botez, devenind un om nou, membru al Bisericii lui Hristos.

Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul s-a adresat creştinilor cu îndemnul de a-şi păstra credinţa strămoşească, într-o lume care se desacralizează tot mai mult, şi de a deveni fiecare un mărturisitor al acestei credinţe, mărturisitori ai numelui lui Dumnezeu. La creştinii ortodocşi din Eparhie, colindul este o mărturisire, nu o tradiţie. Cât priveşte încheierea ciclului acestor sărbători sfinte, noi nu trebuie să le numim, ca în Vest, sărbători de iarnă, ci sărbători creştine de iarnă, pentru că sunt legate de Mântuitorul şi Crucea pe care a fost Răstignit, ca apoi să Învie. Toată biserica, împreună cu Arhiereul şi preoţii au colindat „Ce vedere minunată”, în ultima zi când colindul este permis.

Părintele Arhimandrit Timotei Bel şi obştea Mănăstirii Scărişoara Nouă a dăruit Preasfinţitului Părinte Justin Sigheteanul o icoană care îl înfăţişează pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în acest an comemorativ dedicat lui şi tipografilor bisericeşti din Patriarhia Română, pictată de Daniel Ştefan. Icoana va face parte din patrimoniul Episcopiei.

Şi pentru că numele de Botez al Preasfinţitului Părinte Justin Sigheteanul este Ioan, credincioşii din biserică i-au cântat „La mulţi ani!”

Iată cum, un număr mic de călugări, de la o mănăstire de la margine de ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu, îşi duc Crucea de constructori ai unui aşezământ monahal înfiinţat de un sfert de secol, căruia îi dau viaţă, cu ajutorul bunilor credincioşi şi al unor creştini adevăraţi.

Andrei Fărcaş