Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

de | apr. 23, 2016 | Actualitatea religioasă

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit sâmbătă, 23 aprilie 2016, Sfânta Liturghie de sărbătoarea hramului, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Turţ Băi, Protopopiatul Oaş.

Peste 2.000 de credincioşi au venit în întâmpinarea Arhiereului, care a fost primit de protopopul Oaşului, pr. Mihai Feher, cu Sfânta Evanghelie, şi de preoţi şi credincioşi cu flori şi multă bucurie. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară, situat într-o frumoasă poiană, în care va fi amplasată şi viitoarea biserică, a cărei construcţie se preconizează a fi începută chiar de anul acesta, după planurile cunoscutului arhitect Dorel Cordoş. Din sobor au făcut parte 20 de preoţi şi diaconi, în frunte cu protopopul Oaşului, pr. Mihai Feher, cei doi preoţi din Turţ, Emil Silaghi şi Ioan Molnar, preoţi din parohiile protopopiatului şi invitaţi din alte parohii, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi din Baia Mare. În timpul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Mititel a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Homorodul de Sus, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Protopopiatul Carei, chiar de ziua sa onomastică. În rândul credincioşilor s-au aflat primarul Ioan Ciupac, deputatul Octavian Petric, fostul primar Ioan Belbe, care a avut ideea înfiinţării acestui schit, împreună cu un grup de credincioşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului locaş.

În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre viaţa creştină exemplară pe care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a dus-o, încă de mic copil, până în ultimele clipe ale vieţii sale, dându-şi viaţa în chip martiric pentru Iisus Hristos, în 23 aprilie, anul 303.

Câteva cuvinte importante a adresat Arhiereul şi credincioşilor, ca să nu uite pe măicuţele de la schit, să fie alături de ele, să le ajute să construiască biserica, pentru că oşenii sunt oameni bogaţi, iar ajutând măicuţele îşi adună bogăţii în cer. De asemenea, primăria să realizeze modernizarea drumului, ca lumea să poată veni să se roage la sfântul locaş. Câteva cuvinte adresat şi noului preot hirotonit în cadrul Sfintei Liturghii, amintind de misiunea preotului în ziua de azi, care trebuie să fie după modelul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi să se lupte ca Biserica lui Hristos să rămână vie, ţinând cont că lupta pentru păstrarea Bisericii are specificul său în ziua de azi, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș.

Ultimele articole

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

Zeci de elevi și cadre didactice din Gherla  participă  astăzi, 23 iunie, la o șezătoare tradițională, organizată la Muzeul de Istorie din localitate, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Tradițional din România și Ziua Universală a Iei, marcată anual în 24 iunie, de...

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 22 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia...

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Vineri, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Prohodului Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și...

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...