Hram la singura parohie clujeană ocrotită de Sfântul Ierarh Silvestru

de | ian. 2, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie 2022, zi în care este pomenit și Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Silvestru” din cartierul clujean Sopor, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în paraclisul parohiei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Robert Kovacs, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, pr. dr. Bogdan Chiorean, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța propovăduirii lui Hristos în societate.

 

La finalul slujbei, preotul paroh Robert Kovacs a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic, precum și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2018, la finalul lunii octombrie, pentru creștinii ortodocși aflați în zona noului cartier clujean Sopor.

Primul hram al parohiei a fost sărbătorit în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la data de 2 ianuarie 2019, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei.

Momentan, slujbele se oficiază într-un paraclis amenajat la parterul unui bloc, pe strada Soporului, nr. 7, sc. B, ap. 12. Aici se desfășoară și Școala parohială „Brațele părintești”, în cadrul căreia copiii  sunt catehizați, învață limba engleză, participă la cursuri de chitară și educație muzicală, precum și la ateliere cu tematică religioasă.

„La cele patru cursuri: engleză, abilități practice, chitară și religie, susținute de profesori voluntari, sunt înscriși peste 30 de copii. Aceștia beneficiază în mod gratuit de cursuri moderne, materiale și instrumente muzicale adaptate categoriilor de vârstă”, conform preotului paroh Robert Kovacs.

 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...