Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea | Binecuvântarea bisericii și sfințirea clopotelor

de | sept. 24, 2022

În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, sâmbătă, 24 septembrie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Așezământul social pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul” de la Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, care se află în stadiu de construcție.

Cu prilejul hramului, Mitropolitul Andrei a binecuvântat lucrările de construcție efectuate până în prezent la biserica așezământului social și a sfințit antimisul pe care l-a dăruit lăcașului de rugăciune. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților, precum și a numeroși credincioși, ctitori, binefăcători și susținători ai proiectului social.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, protosinghelul Natanael Zanfirache – slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, duhovnicul Mănăstirii Ilva Mare – protos. Daniil Ureche, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protos. Paisie Pașcu, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud – preotul Marius Pintican, directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi – preotul Paul Gavriloaie,  precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de călugării de la Mănăstirea Rebra-Parva.

După citirea pericopei evanghelice, Înalpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre viața Sfântului Siluan Athonitul, arătând că după o pocăință mare s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu.

ÎPS Părinte Andrei a punctat și două învățături esențiale ce ne-au rămas de la Sfântul Siluan: să-i iubim pe vrășmași ca și pe prieteni și să-I mulțumim Lui Dumnezeu pentru necazuri ca și pentru bucurii.

 

La finalul slujbei, părintele stareț Chiril Zăgrean i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care ajută la construirea așezământului.

Pentru implicarea activă în viața Bisericii și, în special, în ctitorirea așezământului social, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit i-a acordat constructorului Vasile Scurtu Ordinul „Episcop Nicoale Ivan” pentru mireni, domnului Daniel Florin Scurtu i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar arhitectului Călin Chifăr și domnului Bogdan Dedean le-a conferit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Diplome de aleasă cinstire a oferit mai multor binefăcători, în frunte cu subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ioan Zăgrean. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți le-a oferit cărți duhovnicești.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la clădirea administrativă din cadrul centrului și a sfințit cele patru clopote din turnul-clopotniță.

 

Scurt istoric

La data de 24 septembrie 2020, cu prilejul primului hram, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. Acesta va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva și va găzdui 50 de copii orfani.

Potrivit părintelui stareț, protosinghelul Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.

Lucrările de construcție au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5 hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.

Așezământul va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. În prezent, biserica și clădirea administrativă au fost construite, lucrându-se la următoarele clădiri.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au luat parte joi seara în Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost...

Urcuş spre Înviere la Zalău

Urcuş spre Înviere la Zalău

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în perioada 25-28 aprilie  au avut loc în municipiul Zalău şi oraşul Jibou ample acţiuni filantropice adresate unui număr de 75 de familii care se confruntă cu probleme cauzate de lipsurile...

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cu începere de la ora 17:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, în fruntea unui sobor de preoţi, din care au făcut parte...

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...