Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Hramul bisericii din cartierul clujean Dâmbul Rotund

de | nov. 8, 2026

„Sărbătoarea îngerilor, care sunt solii lui Dumnezeu, este o chemare adresată nouă, oamenilor, de a trăi și noi aproape de Dumnezeu și de a deveni ambasadorii Lui, vestitorii voii Lui.” Este îndemnul adresat credincioșilor de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, duminică, 8 noiembrie 2026, în cuvântul de învățătură rostit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, unde a săvârșit Sfânta Liturghie cu prilejul hramului lăcașului de cult.

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, zi în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, începând cu ora 10:00, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj-Napoca și parohul bisericii, preotul coslujitor Vasile-Mihai Pop, preotul Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din municipiu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația sărbătorii Sfinților Arhangheli și despre chemarea creștinilor de a deveni vestitori ai binelui, ai păcii și ai iubirii lui Dumnezeu.

„Numele arhanghelului Mihail înseamnă «Cine este ca Dumnezeu?», iar numele arhanghelului Gavriil sau Gabriel înseamnă «Dumnezeu este puterea mea». Acestea nu sunt simple nume, ci sunt și mărturisiri de credință. Ele ne mărturisesc că Dumnezeu este mai presus de toate și că adevărata putere a omului nu se află nici în bogăție, nici în poziția socială sau în dregătoria lumească, ci în apropierea și prietenia lui Dumnezeu. […] Deci asta este misiunea noastră, a creștinilor: de a-i chema pe oameni să se împace cu Dumnezeu.”

Referindu-se apoi la pericopa evanghelică a duminicii, care relatează vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani și învierea fiicei lui Iair, ierarhul a arătat că cele două minuni descoperă puterea credinței și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, chiar și în cele mai grele încercări ale vieții.

„Iată ce ne învață Iair: atunci când viața ne pune în fața unor încercări pe care nu le putem depăși prin propriile puteri, să avem curajul de a ne smeri și de a ne apropia de Dumnezeu, de a cădea în genunchi în fața Lui. […] Dumnezeu nu privește doar la suferința omului, ci și la credința cu care omul se apropie de Dumnezeu. […] Însă Domnul Hristos ne spune și nouă: «Nu te teme, nu-ți pierde credința, nu renunța la rugăciune, nu ești singur». […] Credința noastră creștină nu se oprește la mormânt, ci privește spre viața veșnică și spre întâlnirea cu Dumnezeu.”

În încheierea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Samuel i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul îngerilor, cultivând smerenia, ascultarea și iubirea față de aproapele:

„Îngerii ne oferă un exemplu de ascultare, de curăție și de slujire. Îngerii nu caută slava lor proprie, ci slava lui Dumnezeu. Îngerii nu lucrează pentru interesele lor personale, ci împlinesc cu bucurie voia Creatorului. Ce frumos ar fi dacă și noi am învăța să trăim astfel! Ce frumos ar fi dacă în familiile creștine ar fi mai multă smerenie, ascultare de Dumnezeu și mai multă iubire, așa cum este în lumea îngerilor! Ce frumos ar fi dacă între oameni ar fi mai puțină judecată, invidie și răutate, ceea ce nu există în lumea îngerilor! Dacă am înțelege că adevărata măreție a omului, pe care o apreciază Dumnezeu, nu constă în a-i domina pe ceilalți, ci în a-i sluji cu dragoste. Și încă ceva important: îngerii sunt purtători de bucurie și aducători de bucurie.”

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, coordonat de cântărețul bisericesc Alexandru Colceriu.

La finalul slujbei, în calitate de gazdă, părintele protopop Alexandru Constantin Ciui a mulțumit ierarhului pentru prezență, împreună-slujire și binecuvântare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare, precum și a reprezentanților autorităților civile și militare. Printre cei prezenți s-au numărat colonelul Sebastian-Florin Clițan, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, comisarul-șef de poliție Claudiu-Ștefan Chindriș, directorul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, și colonelul Florin Baciu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Dâmbul Rotund este una dintre cele mai vechi parohii din Cluj-Napoca, fiind înființată în anul 1930, la inițiativa Episcopului Nicolae Ivan. Până la construirea lăcașului de cult, sfintele slujbe s-au oficiat într-o capelă amenajată în incinta unei case din apropierea actualei biserici.

Biserica parohială, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, situată pe strada Corneliu Coposu, nr. 34, din cartierul clujean Dâmbul Rotund, a fost edificată începând cu anul 1939, în timpul păstoririi preotului Gavril Relea. Din cauza vitregiilor vremii, biserica a fost construită pe durata mai multor ani și a fost sfințită în data de 14 august 1960, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.

Înmulțirea numărului de credincioși din cartier a făcut necesară extinderea bisericii. Astfel, între anii 1991-1994, la inițiativa și sub coordonarea preotului paroh Nicolae Opriș, au fost demarate lucrări de modificare prin demolarea parțială a bisericii existente și redimensionarea fundației pentru zidirea unei biserici mai mari. Noua biserică a fost sfințită la data de 11 octombrie 1998 de Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Din luna aprilie a anului 2020, ca urmare a autorizării lucrărilor de reparații capitale, biserica a intrat într-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior, după un proiect realizat de arhitectul Călin-Nicolae Chifăr. Astfel, la data de 25 septembrie 2022, biserica parohială a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, pe atunci Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În cadrul demersului de rectitorire, conform Hrisovului, tamburul turlei principale a fost supraînălțat cu un metru pe exterior, iar fenestrația a fost redusă la jumătate. S-a modificat forma celor șapte turle, pe care au fost așezate șapte cruci păstrate de la biserica veche, iar învelitoarea ceramică uzată a fost înlocuită cu o învelitoare din tablă de cupru. S-a înlocuit scândura de streașină, tâmplăria interioară și exterioară, s-au refinisat în întregime pereții exteriori, s-a adăugat cornișa, arcadele decorative și glafuri din piatră masivă. Soclul a fost tratat bicrom din andezit și din piatră de Vratza, într-o dispunere profilată. Arcada triplă a intrării principale a fost refațadizată în totalitate. Stâlpii inițiali au fost refăcuți cu profile masive din piatră sculptată. Lumânărarul existent s-a înlocuit cu unul nou, tratat în aceeași tematică.

Totodată, a fost înlocuită Sfânta Masă, realizată din piatră masivă sculptată. Pardoseala a fost placată cu marmură de Carrara, executată din plăci de dimensiuni diferite, așezate peste un sistem termic performant care l-a înlocuit pe cel vechi. Proiectul pardoselii aparţine arhitectului Dorian Bardașu.

Coordonatorul și susținătorul principal al lucrărilor a fost domnul Ioan Scuturici împreună cu soția sa, doamna Emilia. Dânșii au donat și două clopote, confecționate la Turnătoria Grassmayr din Innsbruck, Austria. O contribuție importantă au avut-o și membrii Consiliului Parohial, coordonat de epitropul Ioan Cociș, precum și toți credincioșii din parohie, alături de alți sponsori și binefăcători.

În prezent, comunitatea parohială este deservită de preotul paroh Alexandru-Constantin Ciui, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj-Napoca, și de preotul slujitor Vasile-Mihai Pop, împreună cu preoții pensionari Augustin Bora (fost paroh între anii 2000-2017) și Vasile Crișan (fost paroh al Parohiei Someșul Rece).

Text: Viorica Văscu și Marian Șomlea

Foto: Sebastian Suărășan

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Centrului „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

Hramul Centrului „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

„Putem spune că viața Sfântului Nectarie a fost o Evanghelie trăită.” Este mesajul transmis de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, luni, 9 noiembrie 2026, în cuvântul de învățătură rostit la...