Hramul bisericii din Pericei, Episcopia Sălajului

de | nov. 8, 2015

Duminică, 8 noiembrie 2015, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica din Parohia Pericei și-a prăznuit ocrotitorii. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Înaintea rostirii cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu s-a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat „Cuvânt părintesc şi prietenesc pentru tineri”. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să înalțe către cer rugăciuni stăruitoare pentru pace și unitate în țară.

La finalul Sfintei Liturghii, în prezența credincioșilor din localitate, a fost lansată lucrarea „Monografia Parohiei Ortodoxe Pericei” întocmită de către parohul acestei comunități, Preacucernicul Părinte Silviu Moca. În această lucrare este prezentată evoluţia cronologică a vieţii comunităţii şi Parohiei Ortodoxe din Pericei, valorificând multiple surse istorice: arhivistice, bibliografice şi tradiţia orală. Lucrarea înglobează hărţi, fotografii, dar şi tabele spre a ilustra cât mai concret conţinutul şi potrivit autorului a fost scrisă în urma analizei comparative a surselor şi a valorificării unor informaţii inedite.

În continuare, un alt moment important al zilei a fost inaugurarea muzeului parohial. Astfel, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit o slujbă de sfințire a acestui edificiu.

Muzeul este structurat pe trei încăperi. Pe pereții holului de la intrare sunt expuse tablouri cu eroii din localitate participanți la luptele din cele două Războaie Mondiale de la începutul secolului XX. Muzeul adăpostește o expoziție fotografică în care este redată o istorie în imagini a principalelor evenimente din viața parohiei. Tot aici este redat și șirul preoților care au slujit în această parohie.

În prima cameră sunt adăpostite diferite obiecte bisericești care au aparținut parohiei de-a lungul timpului. Astfel, peretele primei camere este acoperit cu primul iconostas al bisericii, de la anul 1906. Sunt expuse de asemenea icoane, Sfinte Vase, cruci, antimise, veșminte preoțești vechi și prapori.

Vitrinele de sticlă adăpostesc 12 cărți de cult vechi, de patrimoniu, din secolele XVIII-XIX.

Cea de-a doua încăpere adăpostește o expoziție memorială din viața a două familii importante care-și au obârșia în această localitate: familia Deleu și familia Sima, din care a făcut parte marele revoluționar pașoptist și tribun al lui Avram Iancu, Iacob Deleu. Strănepotul acestuia este celebrul pictor Ioan Sima.

Situată în vecinătatea orașului Șimleu Silvaniei, localitatea Pericei a cunoscut prima atestare documentară la anul 1259, când satul apare sub numele de „terra Perchen”.

Biserica pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Pericei a fost ridicată între anii 1888-1889. Pictura actuală a bisericii a fost realizată în 1983 de către pictorul Viorel Nimigeanu. În anul 2009, în urma unor ample lucrări de reînnoire și înfrumusețare a locașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica la 16 august, ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni, cu această ocazie părintele paroh Silviu Moca primind distincția de iconom-stavrofor.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA