Duminică, 23 iunie 2019, Duminica Tuturor Sfinţilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, de la ora 9,30, de ziua hramului,  care este chiar ziua de naştere a Preasfinţiei Sale, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” din Parohia Tăuţii de Sus, Protopopiatul Baia Mare, în fruntea unui sobor ales.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc, stareţul Mănăstirii Rohia, Pr. Adrian Mihali, consilier administrativ şi paroh al acestei biserici, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Daniel Tirean, inspector control financiar intern, Pr. Andrei Gavriş, referent în cadrul sectorului economic, arhidiaconi şi diaconi.

Răspusurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Florentina Cerneştean.

Între credincioşi i-am remarcat pe primarul oraşului Baia Sprie, Alin Bârda, care a ieşit în întâmpinarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, pe Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, membru în Adunarea Eparhială, care aduce în fiecare an, de la Bucureşti la Baia Mare, pe cheltuială proprie Sfânta Lumină care se pogoară din cer la Biserica Sfântului Mormânt, pe Octavian Cerneştean, locuitor al acestui oraş şi consilier parohial, pe Vasile Gherman, directorul Centrului de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice Baia Sprie, consilier eparhial, consilieri locali, consilieri parohiali, invitaţi.

La încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un polihroniu de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra Preasfinţiei Sale Părintele Episcop Iustin în cei 58 de ani deviaţă.

 

Cuvântul de învăţătură

Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit credinciioşilor despre primii sfinţi şi mărturisitori ai Bisericii, despre lucrarea Bisericii şi despre semnificaţia sărbătorii Tuturor Sfinţilor:

“Toţi sfinţii cinstiţi din veacurile de aur ale Bisericii, la începutul creştinismului, din primul mileniu şi al doilea mileniu până astăzi, unii trecuţi în calendar, alţii trecuţi şi în sinaxare, dar nu toţi sfinţii pe care Dumnezeu i-a învrednicit de acest mare dar al mântuirii, al desăvârşirii şi al dăruirii vieţii veşnice în împărăţia şi lumina şi iubirea Sfintei Treimi nu sunt trecuţi toţi în calendare şi sinaxare, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. De aceea, Biserica Ortodoxă, prin înţelepciunea şi inspiraţia de la Duhul Sfânt  a sfinţilor Părinţi din primele secole de la cele 7 sinoade ecumenice au rânduit şi au aşezat o duminică a Tuturor Sfinţilor, în care îi cinstim pe toţi, şi pe cei pe care îi ştim şi la care avem evlavie şi pe cei pe care nu-i ştim şi-i pomenim în Sfintele Liturghii. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în această duminică după Pogorârea Sfântului Duh pe Toţi Sfinţii.”

 

Distincţii

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a distins cu “Crucea Voievodală Maramureşeană”, cea mai înaltă distincţie a Episcopiei, pe Pr. Adrian Mihali, parohul acestei biserici, cât o catedrală de mare, pentru slujirea timp de 9 ani ca diacon în cadrul Episcoiei şi 5 ani ca preot paroh al  aici, şi pe Arhidiaconul Teodosie Bud, consilier eparhial economic timp de 5 ani al Episcopiei şi diacon timp de 15 ani al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.

Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin i-au fost adresate mulţumiri din partea preotului paroh Adrian Mihali, care i-a oferit şi un coş cu flori albe în nume personal şi al credincioşilor din această parohie, iar primarul Alin Bârda i-a oferit, alături de felicitări, tot un coş cu flori albe.

Biserica nouă din Tăuţii de Sus a fost construită între anii 1990-2012, din beton şi cărămidă, în timpul păstoririi Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial. Are dimensiunile de 45×20 m. Pictura interioară a fost executată în tehnica frescă, între anii 2001-2008 de pictorii Mariana şi Ioan Botiş. A fost târnosită în urmă cu câţiva ani de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

 

Andrei Fărcaş,

redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”

Share This