Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

de | iun. 17, 2019 | Activități parohiale

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, părintele Muntean Dan – secretar protopopesc, părintele Duca Aurel – parohul din Mihăiești, părintele Pașca Ioan – fost paroh în Mihăiești, alături de alți preoți invitați.

La momentul pricesnei, un grup de credincioși de la Parohia Ortodoxă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca a intonat cântece religioase.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan, le-a vorbit credincioșilor despre însușirile și lucrările speciale ale Persoanelor Sfintei Treimi. Părintele paroh, Aurel Duca a adus mulțumiri preoților și credincioșilor prezenți în număr mare la această sărbătoare. La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul. A luat cuvântul și părintele Mircea Man, de la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca, cartierul Borhanci, care le-a vorbit credincioșilor despre parteneriatul încheiat între cele două parohii, în cadrul proiectului  ,,DIN SUFLET PENTRU SATUL ROMÂNESC”, inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2019 ca ,,An omagial al satului românesc”.

Un grup de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, coordonat de învățătoarea Melania Abrudan, a susținut un program religios – educativ, intonând pricesne și recitând poezii.

La ieșirea din biserică au fost rostite rugăciuni pentru mediul înconjurător și au fost sfințite spicele de grâu care ulterior au fost împărțite credincioșilor.

Biserica din Topa Mică are hramul Sfânta Treime și a fost edificată în anul 1901. Ultima restaurare a avut loc în anul 2012, în vremea păstoririi părintelui Pașca Ioan. Din luna decembrie a anului 2018, Parohia Mihăiești și Filia Topa Mică sunt păstorite de părintele Aurel Duca. Localitatea Topa Mică este recunoscută pe plan național, întrucât, în această localitate s-a născut poetul Ioan Alexandru.

 

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin

Radio Renașterea poate fi ascultat și la Huedin pe frecvența 99.1 MHz

Ultimele articole

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Pelerinaj pentru credincioșii din Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioșii din Ilva Mică

În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, un grup de credincioşi din cele două parohii din localitatea Ilva Mică, însoţiţi de cei doi preoţi parohi Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au plecat în pelerinaj şi s-au rugat la Mănăstirea Râşca Transilvană, a transmis...

Sfânta Parascheva, iubită și cinstită de elevii clujeni

Sfânta Parascheva, iubită și cinstită de elevii clujeni

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a fost din nou vineri, 14 octombrie 2016, gazdă primitoare pentru elevii  Școlii „Constantin Brâncuși”. Însoțiți de doamnele profesoare Eugenia Marcu și  Daniela Necula,...

„O zi trăită din plin”, la centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi

„O zi trăită din plin”, la centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi

Cercul pastoral-misionar Sîngeorz-Băi, coordonat de părintele Dan Cismaş din Parohia Maieru, a organizat sâmbătă, 8 octombrie, Întâlnirea Tinerilor din această zonă, sub genericul „O zi trăită din plin”. Activitatea a avut loc la Centrul Misionar de Tineret „Ioan...

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi. Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost...