Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

de | iun. 17, 2019 | Activități parohiale

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, părintele Muntean Dan – secretar protopopesc, părintele Duca Aurel – parohul din Mihăiești, părintele Pașca Ioan – fost paroh în Mihăiești, alături de alți preoți invitați.

La momentul pricesnei, un grup de credincioși de la Parohia Ortodoxă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca a intonat cântece religioase.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan, le-a vorbit credincioșilor despre însușirile și lucrările speciale ale Persoanelor Sfintei Treimi. Părintele paroh, Aurel Duca a adus mulțumiri preoților și credincioșilor prezenți în număr mare la această sărbătoare. La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul. A luat cuvântul și părintele Mircea Man, de la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cluj-Napoca, cartierul Borhanci, care le-a vorbit credincioșilor despre parteneriatul încheiat între cele două parohii, în cadrul proiectului  ,,DIN SUFLET PENTRU SATUL ROMÂNESC”, inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2019 ca ,,An omagial al satului românesc”.

Un grup de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, coordonat de învățătoarea Melania Abrudan, a susținut un program religios – educativ, intonând pricesne și recitând poezii.

La ieșirea din biserică au fost rostite rugăciuni pentru mediul înconjurător și au fost sfințite spicele de grâu care ulterior au fost împărțite credincioșilor.

Biserica din Topa Mică are hramul Sfânta Treime și a fost edificată în anul 1901. Ultima restaurare a avut loc în anul 2012, în vremea păstoririi părintelui Pașca Ioan. Din luna decembrie a anului 2018, Parohia Mihăiești și Filia Topa Mică sunt păstorite de părintele Aurel Duca. Localitatea Topa Mică este recunoscută pe plan național, întrucât, în această localitate s-a născut poetul Ioan Alexandru.

 

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin

Radio Renașterea poate fi ascultat și la Huedin pe frecvența 99.1 MHz

Ultimele articole

Conferinţă duhovnicească la Protopopiatul Dej

Conferinţă duhovnicească la Protopopiatul Dej

Pr. asist. dr. Olimpiu Nicolae Benea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a venit, la invitația protopopului Ioan Buftea, în Protopopiatul Dej pentru a susține o conferință duhovnicească, tema abordată fiind „Accentul parenetic al Epistolei către...

Turişti străini în Parohia Berchieşu

Turişti străini în Parohia Berchieşu

În Parohia Ortodoxă Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj, au poposit un grup de turişti din Statele Unite ale Americii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. Aceştia au fost întâmpinaţi de preotul paroh Florin Negru, de copiii parohiei, îmbrăcaţi în...

Sărbătoarea copiilor, din parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Sărbătoarea copiilor, din parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Duminică, 11 iunie 2017 copiii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” au marcat încheierea programului parohial pentru copii din acest an școlar printr-un spectacol cultural-religios cu titlul „Măicuța Sfântă, Măicuța noastră cea duioasă”. La eveniment,...

„Bucuriile credinței”, la Parohia Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca

„Bucuriile credinței”, la Parohia Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca

 În Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca  se desfăşoară în această perioadă un nou proiect catehetic intitulat „Bucuria credinţei”. Proiectul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani şi are loc  în fiecare duminică, în biserica de pe strada...

Expoziție de icoane pe sticlă de la Mănăstirea Florești, în Italia

Expoziție de icoane pe sticlă de la Mănăstirea Florești, în Italia

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului  și a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul  Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a avut loc expoziția de icoane pe sticlă intitulată...