Hramul bisericii din Tranişu Vale, protopopiatul Huedin

de | sept. 8, 2016

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an în data de 8 septembrie, este hramul noii biserici a parohiei Tranişu Vale, din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Narcis Rus.

Cu acest prilej a fost săvârşită Sfânta Liturghie, urmată de oficierea Tainei Sfântului Maslu. Din sobor au făcut parte: părintele Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, părintele Narcis Rus, preotul paroh, părintele Horea Şaitiş, preot de slujire caritativă la Spitalul din Huedin şi părintele Valentin Abrudan, preot paroh la Valea Drăganului.

La slujbele oficiate cu ocazia hramului au participat mulţi credincioşi din sat dar şi din împrejurimi. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească, după cum am aflat de la părintele protopop de Huedin, Dan Lupuţan.

Piatra de temelie a bisericii din Tranişu Vale a fost pusă pe 30 aprilie 2011, iar anul acesta, în mai, a fost sfinţită de Înaltpresfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...