Hramul Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci”, în prezența PS Vasile Someșanul

de | sept. 14, 2015

Credincioșii Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca au sărbătorit pe 14 septembrie 2015 hramul locașului de cult. La Sfânta Liturghie oficiată în cinstea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, comunitatea s-a bucurat de prezența Preasfințitului Vasile Someșanul și a altor invitați speciali, care au făcut ca sărbătoarea hramului să fie deosebită, după cum ne-a spus părintele paroh Gavril Vârva: „Într-o atmosferă de rugăciune și bucurie sfântă, întreaga noastră comunitate din cartierul Plopilor și-a prăznuit astăzi hramul bisericii. La sărbătoarea noastră a luat parte și Episcopul vicar al Arhiepiscopiei, Preasfințitul Vasile Someșanul, dar și un sobor de 8 preoți și 2 diaconi care prin slujirea lor au înfrumusețat comunitatea și biserica noastră sporind într-un fel lucrarea harului prin rugăciune. Cuvântul de învățătură a fost rostit de președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj, părintele profesor Ioan Chirilă. De asemenea, un mesaj din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei le-a fost transmis credincioșilor de decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu”.

Parohia ortodoxă „Înălțarea Sfintei Cruci” de pe strada Plopilor a fost înființată pe data de 8 martie 1991.  Biserica poarta și un al doilea hram, închinat Sfântul Apostol Bartolomeu.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca

În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 6 mai 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului bisericii parohiale. De la...