Hramul bisericii „Nașterea Maicii Domnului”din Zalău, sărbătorit în prezența a doi ierarhi

de | sept. 10, 2017 | Actualitatea religioasă

Duminică, 10 septembrie 2017, credincioșii parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură cu tema: „Sfânta Cruce, izvorul tainic”.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și l-a felicitat pe părintele paroh Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit părintelui Ion Ardelean Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. La rândul său, parohul a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

 

Părintele Ion Ardelean este slujitor al Bisericii de peste 30 de ani, fiind hirotonit preot în anul 1985. Începând cu anul 2002 a fost transferat la parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, iar din anul 2009 ocupă și funcția de consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Piatra de temelie a locașului de cult „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău a fost sfinţită în anul 2000. În Joia Mare din primăvara anului 2015 s-a slujit, pentru prima dată, în biserica propriu-zisă, după ce Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările săvârșite la locașul de cult.

Până în acel moment, slujbele bisericești se săvârșeau în demisolul bisericii. În momentul de față, s-a finalizat tencuirea exterioară a locașului de cult, iar în interior, biserica este pregătită pentru pictură.

 

Ultimele articole

Așezământul pentru Copii Sfântul Onufrie din Florești

Așezământul pentru Copii Sfântul Onufrie din Florești

Așezământul pentru Copii Sfântul Onufrie din Florești este acasă pentru 20 de micuți orfani sau abandonați. Acum lucram la ridicarea unor noi clădiri, care vor deveni acasă pentru alți micuți sărmani. Fii și tu îngerul lor păzitor. Donează 2 euro/ luna, trimițând un...

Telefonul Vârstnicului | Fundaţia Regală Margareta a României

Telefonul Vârstnicului | Fundaţia Regală Margareta a României

Telefonul Vârstnicului, o hartă a serviciilor sociale și un centru de consiliere pentru persoanele vârstnice Înființat în urmă cu 7 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă...

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești, județul Bistrița-Năsăud,...

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...