Hramul bisericii „Nașterea Maicii Domnului”din Zalău, sărbătorit în prezența a doi ierarhi

de | sept. 10, 2017 | Actualitatea religioasă

Duminică, 10 septembrie 2017, credincioșii parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură cu tema: „Sfânta Cruce, izvorul tainic”.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și l-a felicitat pe părintele paroh Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit părintelui Ion Ardelean Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. La rândul său, parohul a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.

 

Părintele Ion Ardelean este slujitor al Bisericii de peste 30 de ani, fiind hirotonit preot în anul 1985. Începând cu anul 2002 a fost transferat la parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Zalău, iar din anul 2009 ocupă și funcția de consilier administrativ-bisericesc la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Piatra de temelie a locașului de cult „Naşterea Maicii Domnului” din Zalău a fost sfinţită în anul 2000. În Joia Mare din primăvara anului 2015 s-a slujit, pentru prima dată, în biserica propriu-zisă, după ce Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat lucrările săvârșite la locașul de cult.

Până în acel moment, slujbele bisericești se săvârșeau în demisolul bisericii. În momentul de față, s-a finalizat tencuirea exterioară a locașului de cult, iar în interior, biserica este pregătită pentru pictură.

 

Ultimele articole

Fățărnicia

Fățărnicia

Prin fățărnicie omul se arată că Îl iubește pe Dumnezeu, dar numai cu vorba, nu și cu inima și fapta. Omul fățarnic, prin lingușire caută să își atribuie însușiri pe care nu le posedă, vrând să arate tuturor și în special mai marilor lumii că este ceea ce în realitate...

Preasfințitul Vasile. Cuvinte de folos

Preasfințitul Vasile. Cuvinte de folos

Invitații Atelierului filocalic, la emisiunea „Părinți filocalici contemporani" sunt preoții slujitori de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" din cartierului Zorilor, din Cluj-Napoca, părintele paroh Cornel Felecan și părintele Călin Ficior, care l-au cunoscut...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...