Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de Pr. Vasile Nemeş şi Pr. Florin Daniel şi-a sărbătorit marți, 6 decembrie 2016, ocrotitorul. Invitat la Sfânta Liturghie a fost Pr. Bogdan Ivanov, consilier cultural al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care le-a vorbit credincioşilor despre Sfântul Nicolae, un sfânt iubit de întreaga creştinătate și al cărui exemplu este veşnic actual. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan şi pentru toţi preoţii care au slujit de-a lungul anilor la altarul acestei sfinte bisericii. Bucuria praznicului a fost îmbogăţită de tradiţionalul concert de colinde, pe care corul Voci Transilvane l-a sustinut la slujba vecerniei. Sub bagheta domnului profesor Adrian Corujan au fost interpretate colinde tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul internaţional. Seara s-a încheiat cu o agapă frațească, ce i-a adus pe cei prezenţi mai aproape unii de alţii. Biserica „Sfântul Nicolae” de pe str. Horea, cea de-a doua biserică ortodoxă ca vechime din Cluj-Napoca, a fost ctitorită de episcopul Nicolae Ivan în 1932, fiind vreme de câteva decenii un punct de reper în viaţa religioasă a oraşului.
Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca deschide Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Sfântul Grigorie Luminătorul”
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca își extinde în mod semnificativ misiunea filantropică prin obținerea Licenței de Funcționare pentru un nou și vital serviciu social. Este vorba despre Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități...










