Hramul bisericii din cartierul clujean Mănăștur, sărbătorit în avans în prezența Înaltpreasfințitului Andrei

de | iun. 28, 2015 | Actualitatea religioasă

Credincioșii din cartierul clujean Mănăștur au sărbătorit în avans hramul bisericii, ocrotite de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cu o zi înainte de prăznuirea lor, comunitatea s-a bucurat de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat de la ora 10:00, Sfânta Liturghie, în demisolul locașul de cult situat pe strada Primăverii. În cadrul Sfintei Liturghii au fost oficiate și douăvlcsnap-2015-06-28-17h13m09s213 hirotonii, întru preot și diacon, iar răspunsurile au fost date de corul parohiei. Cei prezenți la sărbătoarea hramului au fost plăcut impresionați de copiii ce fac parte din grupul „Muguri de folclor”, care îmbrăcați în straie populare și împreună cu dirijorul, profesorul Alexandru Filip, au cântat câteva pricesne.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a spus oamenilor să îi ia pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel drept model de sfințenie și jertfă, învățând de la ei cum să-și sfințească viața.

vlcsnap-2015-06-28-17h12m51s25Spre finalul Sfintei Liturghii, foarte mulți credincioși, în special copii, s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Toți au fost răsplătiți de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei cu iconițe și cărți de rugăciuni.

După slujbă, Părintele Mitropolit a vizitat împreună cu preoții slujitori șantierul bisericii. Construcția ei durează de 25 de ani, însă potrivit părintelui paroh Vasile Raus, în momentul de față este pregătită de pictură.

Ultimele articole

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...