Hramul bisericii parohiale din localitatea bistrițeană Bichigiu

de | oct. 27, 2015

Luni, 27 octombrie 2015, biserica parohiei ortodoxe din localitatea Bichigiu, protopopiatul Năsăud şi-a sărbătorit hramul. La sărbătoare a participat alături de credincioşii localităţii, care au venit îmbrăcaţi în portul naţional, şi un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Claudiu Zimveliu din protopopiatul Beclean şi părintele ieromonah Maxim Morariu, a transmis părintele Gavrilă-Tudor Zinveliu.

În cuvântul de învătăţură, cel din urmă a accentuat importanţa sfinţilor militari pentru spiritualitatea ortodoxă din spaţiul transilvănean.

„Românii din Transilvania, atât de persecutaţi de-a lungul istoriei, au simţit nevoia să se pună sub patronajul unor Sfinţi eroi, care să-i protejeze de asupritori şi să îi ajute să îşi păstreze speranţa”.

De asemenea, el a transmis un mesaj moralizator credincioşilor din Bichigiu:

Sfântul Atanasie Todoran, localnic din Bichigiu, ne reprezintă pe toţi oamenii zonei în faţa lui Dumnezeu. Dacă suntem urmaşi ai acestui sfânt, să ne silim să fim pe măsura lui. Să nu îi fie ruşine Sfântului atunci când va merge înaintea lui Dumnezeu şi îi va vorbi despre noi. Să nu se gândească: Doamne, ce urmaşi sunt în zona noastră”.

Sărbătoarea a fost continuată în după-amiaza zilei, când preoţii din cercul preoţesc de pe valea Sălăuţiei, împreună cu părintele stareţ de la mănăstirea din localitate şi părintele paroh au săvârşit Taina Sfântului Maslu, rugându-se pentru sănătatea celor bolnavi din parohie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.