Hramul bisericii parohiale din localitatea bistrițeană Bichigiu

de | oct. 27, 2015

Luni, 27 octombrie 2015, biserica parohiei ortodoxe din localitatea Bichigiu, protopopiatul Năsăud şi-a sărbătorit hramul. La sărbătoare a participat alături de credincioşii localităţii, care au venit îmbrăcaţi în portul naţional, şi un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Claudiu Zimveliu din protopopiatul Beclean şi părintele ieromonah Maxim Morariu, a transmis părintele Gavrilă-Tudor Zinveliu.

În cuvântul de învătăţură, cel din urmă a accentuat importanţa sfinţilor militari pentru spiritualitatea ortodoxă din spaţiul transilvănean.

„Românii din Transilvania, atât de persecutaţi de-a lungul istoriei, au simţit nevoia să se pună sub patronajul unor Sfinţi eroi, care să-i protejeze de asupritori şi să îi ajute să îşi păstreze speranţa”.

De asemenea, el a transmis un mesaj moralizator credincioşilor din Bichigiu:

Sfântul Atanasie Todoran, localnic din Bichigiu, ne reprezintă pe toţi oamenii zonei în faţa lui Dumnezeu. Dacă suntem urmaşi ai acestui sfânt, să ne silim să fim pe măsura lui. Să nu îi fie ruşine Sfântului atunci când va merge înaintea lui Dumnezeu şi îi va vorbi despre noi. Să nu se gândească: Doamne, ce urmaşi sunt în zona noastră”.

Sărbătoarea a fost continuată în după-amiaza zilei, când preoţii din cercul preoţesc de pe valea Sălăuţiei, împreună cu părintele stareţ de la mănăstirea din localitate şi părintele paroh au săvârşit Taina Sfântului Maslu, rugându-se pentru sănătatea celor bolnavi din parohie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...