Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

de | nov. 22, 2018

Biserica parohială din Vânători, Protopopiatul Huedin, și-a serbat miercuri 21 noiembrie, de sărbătorea Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul.

Cu această ocazie a fost săvârșită Sfanta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuțan, parohul din Vânători, părintele Radu Daniel Mureșan  și părintele diacon Ciprian Copaciu cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele protopop Dan Lupuţan, care le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre cinstirea Maicii Domnului şi despre Centenarul Marii Uniri.

După terminarea Sfintei Liturghii, cei cinci preoţi aparţinători Cercului misionar Ciucea, alături de părintele protopop, au săvârşit Sfânta Taină a Maslului. Alături de credincioşii din localitate, au participat la slujbele dedicate hramului oficialităţi locale, dintre care îl amintim pe dl. Abrudan Radu Florin, primarul comunei Ciucea. La finalul slujbelor, părintele paroh Radu Daniel Mureşan, a mulţumit tuturor pentru prezenţă. Credincioşii au fost miruiţi iar la ieşirea din biserică a avut loc o agapă frăţească.

Biserica cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, din Vânători, a fost construită în anul 1912. Are formă de navă, fără abside laterale. Pictura în frescă a fost realizată de pictorul Eduard Popescu. Iconostasul a fost sculptat de meșterul popular Bara Fănică din Huedin.

Pr. Mihai  Dan Muntean

corespondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eroul Gheorghe Tămaș, omagiat la Poieni

Eroul Gheorghe Tămaș, omagiat la Poieni

Locotenentul Gheorghe Tămaș, martir al neamului românesc, a fost omagiat miercuri, 23 ianuarie 2019, în Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa martirică. Acesta a fost batjocorit și apoi ucis în mod barbar, lângă gara din...

Hram la  Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

Hram la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

          Ca în fiecare an, Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit ocrotitorul prăznuit pe 17 ianuarie.           Programul a debutat miercuri 16 ianuarie 2019, seara, de la ora 18.00 cu oficierea slujbei Vecerniei Mari cu Litie, urmată de...

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Maieru, sfințită de Mitropolitul Clujului

Joi, 17 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Maieru, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din...

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Duminică, 13 ianurie 2018, la Parohia „Nașterea Domnului” Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat evenimentele care se înscriu în „Luna credincioșilor”, proiect în cadrul căruia sunt sărbătoriți, în fiecare duminică, credincioșii care...