Hramul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu

de | iun. 7, 2017

Sute de clujeni au participat în duminica Rusaliilor la sărbătoarea Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele profesor Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Pentru credincioșii parohiei clujene, marea sărbătoare a fost cu atât mai specială, cu cât părintele profesor s-a aflat pentru prima dată în mijlocul comunității parohiale. 
În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, părintele Stelian Tofană a explicat semnificația marelui praznic al Rusaliilor pentru creștini și i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la faptele trupești, conform textului din Gal 5,29. La final, le-a mulțumit părintelui paroh Marius Varga și părintelui slujitor Adrian Medan pentru chemarea de a sluji la sărbătoarea hramului bisericii, în mod festiv, la împlinirea a exact 20 de ani de la construirea locașului de cult.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...