Hramul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor

de | iun. 23, 2024

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 23 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din proximitatea bisericii parohiale, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte duhovnicul Mănăstirii Florești – protosinghelul Visarion Pașca, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, cei doi preoți ai comunității parohiale, preotul paroh Cornel Felecan și preotul slujitor Călin Ficior, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat principalele obiective ale misiunii Duhului Sfânt în raport cu creația: obiectivul didactic și obiectivul anamnetic.

„Domnul Hristos, vorbind despre venirea Duhului pe pământ, a zis: « Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu » (Ioan 14, 26). De aici preluăm cele două verbe importante cu privire la misiunea Duhului Sfânt în lume: Duhul Sfânt învață și Duhul Sfânt aduce aminte”, a spus Preasfinția Sa.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Vlăduț Ilea. Acestea urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Gârboul Dejului, Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna Diana Boca.

La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit rugăciuni pentru roadele pământului și a binecuvântat spicele de grâu.

Preotul paroh Cornel Felecan a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, situată pe strada Meteor, în cartierul clujean Zorilor, a fost construită între anii 2000-2009, piatra de temelie fiind pusă la data de 30 iulie 2000, de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Între anii 2011 – 2019, biserica a fost pictată în tehnica frescă și a fost înfrumusețată cu un iconostas din lemn de stejar. Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 12 mai 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și cu Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință de lucru a Sfântului Sinod | 11 iulie 2024

Ședință de lucru a Sfântului Sinod | 11 iulie 2024

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au reunit joi, 11 iulie 2024, în ședință de lucru. Întrunirea ierarhilor Bisericii noastre a fost găzduită în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei și a fost prezidată de Preafericitul Părinte...