Hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

de | iun. 10, 2025

Luni, 9 iunie 2025, de praznicul Sfintei Treimi, comunitatea parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, și-a serbat hramul într-un cadru de rugăciune și recunoștință.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Simeon Pintea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi invitați.

Răspunsurile liturghice au fost date de corul parohiei iar apoi sărbătoarea a fost încununată și de un concert de pricesne susținut de domnișoara Maria Coman, care a adus prin cânt sufletului credincioșilor un plus de emoție și lumină duhovnicească.

În prezența pictorului Gabriel Toma Chituc, a fost sfințită icoana Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, care va îmbogăți patrimoniul sacru al parohiei, fiind un semn de continuitate spirituală și culturală.

Un lăcaș cu o istorie grăitoare

Construită între anii 1795–1796, biserica a fost timp de 136 de ani singurul lăcaș ortodox din Cluj. Aici a fost instalat în anul 1811 Episcopul Vasile Moga, iar mai târziu, în 1921, Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului. Tronul în care a fost înscăunat se păstrează și astăzi în biserică.

Din acest loc a plecat, în 1918, delegația clujenilor care a votat Marea Unire de la Alba Iulia.

În perioada interbelică, sub păstorirea pr. Florea Mureșanu, biserica a fost spațiu de întâlnire al intelectualității clujene, în cadrul unui cenaclu frecventat de nume ilustre precum Lucian Blaga, Victor Papilian sau Dumitru D. Roșca.

În prezent, parohia este păstorită de pr. Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, alături de pr. Florin-Cătălin Ghiț, redactor-șef al Revistei Renașterea. Sub îndrumarea lor, comunitatea desfășoară numeroase proiecte sociale, educative și filantropice, între care Cantina „Sfântul Ioan cel Milostiv”, Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, Serviciul de asistență comunitară „Sfânta Treime”, îngrijire la domiciliu „Dreptul Simeon”, precum și un program after-school.

Sărbătoarea hramului din 2025 a fost o mărturie vie a continuității, credinței și dragostei pentru Biserică și neam.

Mai multe fotografii AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Baciu

Hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Baciu

Luni, 9 iunie 2025, de praznicul Sfintei Treimi, Parohia „Sfânta Treime” din Baciu, județul Cluj, și-a sărbătorit hramul în prezența a numeroși credincioși care au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Samuel Cristea,...