Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

de | iun. 1, 2015

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat un număr mare de credincioși, veniți să fie prezenți la bucuria parohiei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit și un altar de vară ridicat în curtea bisericii. Acest altar de vară a fost ridicat prin jertfelnicia unei familii de credincioși apropiați Bisericii.

Biserica „Sfânta Treime” este cea mai veche biserică din Zalău, iar istoria ei începe în prima jumătate a secolului al XX-lea, când după terminarea Primului Război Mondial şi realizarea unirii Ardealului cu România la 1 Decembrie 1918, s-a dorit construirea unei bisericii ortodoxe în Zalău, deziderat realizat între anii 1925 – 1927, prin zidirea actualei biserici cu hramul „Sfânta Treime”. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată în casă parohială. Construcţia data din 1870 şi, după multe modificări, a fost folosită ca şi casă parohială, până în anul 2008, când s-a purces la ridicarea unei case parohiale noi, aceasta fiind sfințită doi ani mai târziu. Planul arhitectural al bisericii este în formă de cruce, locașul de cult având lungimea de 24 metri şi lăţimea de 8 metri.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie 2016, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin. Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a avut loc la ora 10:30, fiind urmată de...