Hramul Bisericii „Sfânta Varvara” din Salina Ocna Dej, prăznuit în prezența ÎPS Andrei

de | dec. 4, 2021

În ziua de cinstire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, sâmbătă, 4 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la biserica din subteranul Ocnei Dej. Credincioșii, în mare parte lucrători ai salinei, se adună aici an de an, pentru a o prăznui pe sfânta lor ocrotitoare.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica „Sfânta Muceniță Varvara”, construită la o adâncime de aproximativ 80 de metri, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea, preoții care slujesc în biserica din subteran: preotul paroh Ioan-Nicușor Pop (Parohia Ocna Dej I) și preotul paroh Dan Mihai Toșa (Parohia Ocna Dej II), precum și alți preoți din împrejurimi.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul 13, capitolul 5, din Evanghelia după Matei: „Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”.

„Această afirmație a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos, dându-i un înțeles spiritual. (…) Bucatele fără sare se strică, se împuțesc. Lucrul acesta s-ar întâmpla cu viața întregii lumi dacă n-ar fi sarea pământului, dacă n-ar fi creștinii credincioși care să dea sens vieții în această lume”, a spus Mitropolitul Andrei, care, în continuare, a vorbit despre viața curată a Sfintei Mucenițe Varvara și despre importanța valorilor creștine în societate.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei „Sfântul Nectarie” din Dej.

La final, părintele protopop Ioan Buftea a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, directorului Salinei Ocna Dej, ing. Alin Ioan Sălătioan, pentru buna organizare a hramului, precum și oficialităților locale, angajaților Salinei și tuturor celor prezenți.

Scurt istoric

Biserica „Sfânta Muceniță Varvara” din Ocna Dej a fost construită în anul 2000, în Mina Transilvania, la o adâncime de aproximativ 80 de metri. Tot în același an, la data de 4 decembrie, de ziua Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor din țara noastră, lăcașul de rugăciune a fost sfințit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Astfel, s-a realizat o veche tradiție minerească care cerea ca la deschiderea unei mine noi să se facă în subteran o capelă sau o mică biserică, pentru nevoile spirituale ale minerilor.

Catapeteasma lăcașului de rugăciune a fost sculptată în lemn de tei, în stil bizantin, iar ornamentarea bisericii s-a realizat prin sculptarea în pereții de sare a elementelor brâncușiene, brâul și coloana infinitului. Aceste elemente artistice împodobesc toate icoanele bisericii, precum și cele 4 vitralii, ce sunt luminate, dând impresia că te afli la suprafață.

În acest moment, la Salina Ocna Dej extragerea sării geme se face din Mina Transilvania, deschisă exploatării în anul 1979.

În prezent, Mina Salinei Ocna Dej nu este deschisă vizitării, conform site-ului oficial.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA