Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a rugat la hramul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit un plin de învățăminte cuvânt duhovnicesc.
Soborul slujitor a fost alcătuit din Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial bisericesc, Pr. Ionuț Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Protos. Serafim Bilț, eclasiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Vasile Botiș, paroh, Pr. Indrei Buda, ctitorul bisericii și fost paroh, Pr. Georgel Rednic, din Cojocna, județul Cluj, Pr. Alin Groșan, slujitor la Schitul Schimbarea la Față din Baia Mare, Pr. Marius Soponaru, slujitor la Penitenciarul Aiud, Pr. Ioan Stanciu, pensionar, Pr. Ioan Bușecan, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vlad Nechita, Diac. Ionuţ Hotico.
Din cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin am reținut cuvintele despre chemarea Sfinților Apostoli:
„Așa a început povestea apostolatului Sfinților Apostoli, care a continuat cu pogorârea Duhului Sfânt și cu trimiterea la propovăduire. Așa a ajuns Lumina Evangheliei la noi și e bine să reținem: în primul rând, pe unii Apostoli i-a chemat Hristos, pe alții i-au adus frații lor la Hristos. Așa s-a întâmplat cu Apostolii: s-au dus unii pe alții la Hristos și în cele din urmă au fost cuceriți de El. Așa am fost și noi cuceriți de Sfântul Apostol Andrei. Am crezut, pentru că am primit Lumina Duhului Sfânt prin predica lui și suntem un neam creștin, un popor creștin de două mii de ani. Biserica a adus țara împreună și Biserica neamului românesc ține țara împreună. Biserica Ortodoxă este Biserica strămoșească. Ea este prima Lumină, ea a adus Lumina Evangheliei prin preoții care au propovăduit Evanghelia lui Hristos. Asta ne-a creat pe noi.”
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, și corul parohiei, dirijat de Prof. Adrian Iercoșan.
În rândul credincioșilor s-a aflat Ioan Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar din partea Părintelui paroh Vasile Botiș și al comunității o icoană care îl reprezintă pe Sfântul Apostol Andrei.
AUTOR : Andrei Fărcaș | redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
FOTO: Arhid. Vasile Pop






