În Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv), 16 noiembrie 2025, zi în care Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din cartierul clujean Mănăștur, cu prilejul sărbătoririi hramului.
De la ora 10:00, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de clerici. Din soborul slujitor au făcut parte: protopopul de Cluj-Napoca, pr. Alexandru Constantin Ciui, pr. paroh dr. Mircea-Marian Andreica, pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și preot slujitor al parohiei, pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuța, cadru universitar la aceeași facultate, pr. dr. Dumitru Marcel Andreica, parohul Bisericii „Sfântul Dimitru” din Florești, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a vorbit mai întâi despre Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, ocrotitorul bisericii. Ierarhul a subliniat chemarea neașteptată și plină de milă a Mântuitorului:
„Hristos nu S-a uitat la ce era Matei atunci, ci la ce putea deveni. L-a găsit la oficiul de vameș și i-a spus doar atât: «Urmează-Mi!», iar el L-a urmat fără nicio întrebare.”
Preasfinția Sa a arătat că viața Sfântului Matei este o mărturie a puterii lui Dumnezeu de a transforma omul:
„Sfântul Matei ne arată că Dumnezeu îi iubește pe toți, chiar și pe cei păcătoși, și poate face din oameni răi oameni buni.”
În continuarea predicii, ierarhul s-a referit la pericopa Samarineanului milostiv, evidențiind responsabilitatea creștină de a lucra binele:
„Nu este suficient doar să nu facem rău; suntem chemați să facem bine ori de câte ori se ivește ocazia.”
Preasfinția Sa a subliniat că preotul și levitul au trecut indiferenți pe lângă omul căzut între tâlhari, deși nu ei îi făcuseră răul:
„Aproapele nostru este orice om pe care Dumnezeu ni-l scoate în cale: vecinul, colegul, omul întâlnit o singură dată. Toți sunt frații noștri.”
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Sotirios”, iar la momentul chinonicului, interpreta de muzică populară Elena Sărăcuț a cântat mai multe pricesne.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Mircea-Marian Andreica a adresat cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. În semn de prețuire, ierarhul a primit din partea comunității o icoană cu Maica Domnului.
Sărbătoarea hramului a adunat numeroși credincioși, care au trăit momente de înălțare duhovnicească în rugăciune, cântare și comuniune frățească.
Scurt istoric
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Sfinții Români”, situată pe strada Mehedinți din cartierul clujean Mănăștur, a fost înființată în anul 2001, fiind singura parohie din municipiul Cluj-Napoca ocrotită de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. La 16 noiembrie 2002, vrednicul de pomenire Episcop Vasile Someșanul a sfințit piatra de temelie și crucea care marca locul viitorului altar.
În anul 2003, același ierarh, în Sâmbăta Sfintelor Pătimiri, a sfințit biserica din lemn. La 15 septembrie 2005 au început lucrările la biserica de zid, care au înaintat treptat de-a lungul anilor prin rugăciunea și jertfelnicia credincioșilor.
Un moment important a fost ziua de 16 noiembrie 2011, când Preasfințitul Vasile Someșanul a sfințit cele patru cruci mari care urmau să fie așezate pe acoperișul și pe turlele bisericii.
În 2014, construcția lăcașului de cult a fost finalizată „la roșu”, ceea ce a permis începerea lucrărilor de finisare și împodobire. În același an, clopotele au fost sfințite de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Ignatie Mureșanul, pe atunci episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, fiind apoi montate în turla clopotniță.
Biserica, edificată în stil brâncovenesc, după proiectul arhitectei Livia Câlția și al inginerului Ioan Sora, a fost târnosită la 12 decembrie 2021 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Până la finalizarea lucrărilor, slujbele au fost oficiate în bisericuța de lemn ridicată în apropierea actualului lăcaș de cult.
În prezent, biserica, cu hramurile „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Sfinții Români”, este pregătită pentru a fi pictată în tehnica frescă.
Astăzi, comunitatea este păstorită de preotul paroh Mircea-Marian Andreica, avându-l alături, din anul 2021, pe preotul Marin Cotețiu.
Text: Marian Șomlea
Credit foto: Andrei Horvat
Mai multe poze AICI






