Hramul Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca

de | dec. 27, 2020

În a treia zi de Crăciun, duminică, 27 decembrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Mircea Bugnariu, preotul coslujitor Cosmin-Vasile Trif, secretarul-șef al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Ștefan, explicându-le că singura investiție adevărată este cea în viața lăuntrică, în viața spirituală.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. Interpreta de muzică populară Maria Golban Șomlea a intensificat atmosfera de sărbătoare prin câteva colinde interpretate la momentul chinonicului.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. Printre cei prezenți s-a numărat și prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca.

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, aflată  în cartierul clujean „Între Lacuri”, a luat ființă în anul 2001.

În anul 2003, în ultima duminică din iulie, s-a pus piatra de temelie la biserica actuală, iar doi ani mai târziu s-a săvârșit prima Sfânta Liturghie la demisolul bisericii. La data de 5 septembrie 2010 construcția bisericii a fost finalizată, fiind binecuvântată de Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Demisolul bisericii a fost împărțit în două spații, spre folosul comunității parohiale: o capelă și o sală de activități educative și recreative pentru copii și tineri.

În momentul de faţă, lăcașul de rugăciune se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Biserica este deservită de preotul paroh Mircea Bugnariu și de preotul coslujitor Cosmin Trif, secretarul-șef al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Cristian Ciurdar

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA