Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul” din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet

de | ian. 25, 2022

Biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet, județul Cluj, și-a sărbătorit hramul, marți, 25 ianuarie 2022, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, preotul paroh Mihai Răzvan Bogdan (păstorul comunității din localitatea Săcel și cătunele Muntele Săcelului, Moara de Pădure și Frăsinet), și preotul Dragoș Socaciu, de la Capela Spitalului de Ergoterapie din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Cuvântul bun care hrănește”, pornind de la pilda vieții Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, „minte luminată, minte plină de Dumnezeu și, în același timp,gură care cuvântează din cuvântul lui Dumnezeu și-l împărtășește pe acesta celor din jurul său și nouă, după atâta timp, generații după generații, în așa fel încât să ni-L facă aproape pe Dumnezeu”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, dirijat de Doina Costin.

Scurt istoric

Construcția noii biserici din lemn a început în toamna anului 2015 și a venit ca o necesitate resimțită de credincioșii din cătunele Muntele Săcelului, Moara de Pădure și Frăsinet, toate trei fiind filie a Parohiei Săcel, din județul Cluj. Drumul pe care îl aveau de străbătut până la vechea biserică, din deal, era extrem de greu, mai cu seamă toamna târziu și iarna.

Biserica veche s-a clădit sus pe munte, acolo unde, în anii `80-`90 se găsea vechea vatră a comunității, ce număra aproximativ 250 de persoane. Cu timpul zona s-a depopulat, iar credincioșii rămași în cătune au fost nevoiți să străbată pe jos aproximativ 3 km de drum forestier, care, mai ales iarna, era impracticabil.

Astfel, la dorința lor, s-a reușit construirea unei noi biserici, cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Lăcașul de cult a fost ridicat din lemn de brad, pe talpă de stejar, în stil bizantin, având o suprafață de 90 mp.

În anul 2019, cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările efectuate la noul lăcaș de slujire și a oficiat prima Sfântă Liturghie.

În prezent, biserica se află la stadiul finisajelor interioare și exterioare, urmând ca anul acesta să se construiască clopotnița, după cum a declarat părintele paroh Mihai Răzvan Bogdan, care este și realizator de emisiuni la Radio Renașterea.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Sergiu Nicola

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Căianu Mic

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Căianu Mic

În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor), 3 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale Sfântului...

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

Palatul Patriarhiei a găzduit miercuri, 28 februarie 2024, ședința de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Membrii acestui organism central deliberativ au participat la lucrări...