Hramul bisericii „Sfântul Nicolae” din Sîngeorz-Băi

de | dec. 6, 2017

Pentru locuitorii din orașul stațiune Sîngeorz-Băi, sărbătoarea Sfântului Nicolae are o însemnătate aparte, întrucât unul din cele trei locașuri de cult ortodoxe din localitate, este ocrotit de sfântul ierarh, sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 6 Decembrie.

Hramul bisericii „Sfântul Nicolae” din Sîngeorz-BăiCu acest prilej, impunătoarea biserică,  cunoscută printre credincioși cu denumirea de „biserica mare”, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe protopopul Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu.  În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, părintele protopop a vorbit despre blândețea și răbdarea Sfântului Ierarh Nicolae, virtuți atât de rare în societatea contemporană, subliniind faptul că ierarhul Mirelor Lichiei trebuie păstrat ca pildă, ca model pentru noi toți, iar educația și formarea copiilor și a tinerilor trebuie făcută după modul în care Sfântul Nicolae s-a raportat la copii, făcând tot ce a știut și a putut pentru a-i salva din promiscuitate și moarte sufletească.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Dacian-Dumitru Şanta, parohul bisericii, a mulțumit protopopului Ioan Dâmbu pentru bucuria adusă în sufletele credincioșilor din Sîngeorz-Băi, prin faptul că s-a rugat împreună cu ei de sărbătoarea hramului.

La final, toți cei prezenți la acest moment de sărbătoare s-au bucurat de o agapă frățească, iar cei mai mici au primit daruri din partea parohiei.

Pr. Paul Gavriloaie

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....