Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Hramul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, în prezența PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix

de | iun. 29, 2025

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur a trăit în perioada 22–29 iunie 2025 o săptămână de sărbătoare și înnoire duhovnicească, în jurul ocrotitorilor spirituali ai bisericii și sub semnul unui moment istoric: pentru prima dată, racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost adusă la Cluj-Napoca.

Săptămâna hramului a debutat duminică, 22 iunie, cu premierea elevilor cu media 10 de la trei școli din Mănăștur și o rugăciune specială pentru toți cei care susțin examene naționale. Marți, 24 iunie, în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă.

Evenimentul central al săptămânii premergătoare hramului a fost întâmpinarea raclei cu moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, vineri, 27 iunie, la ora 9:30. Aducerea acestor odoare sfinte, însoțite de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, a reprezentat un moment de referință în istoria comunității. Moaștele au fost așezate spre închinare în interiorul bisericii, unde au rămas până duminică seara.

În aceeași zi, credincioșii au participat la Taina Sfântului Maslu, oficiată de protos. Chiril Zegrean, starețul Mănăstirii Parva, și la o priveghere închinată Sfinților Martiri Brâncoveni.

Sâmbătă, 28 iunie, a fost oficiat parastasul pentru ctitorii adormiți ai bisericii, iar seara a avut loc o conferință susținută de istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, despre rolul Sfântului Constantin Brâncoveanu în sprijinirea Ortodoxiei din Transilvania.

Ziua de duminică, 29 iunie – sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel – a adunat mii de credincioși din Cluj și din alte părți ale țării, veniți să participe la Liturghia arhierească și să se închine la sfintele moaște.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care părintele Emil Nedelea Cărămizaru, părintele Alexandru Ciui, protopopul de Cluj-Napoca, și alți preoți din eparhie și din parohie. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața, lucrarea și martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, evidențiind actualitatea mărturiei lor în lumea de astăzi.

Mulți dintre credincioși, inclusiv copii și tineri, s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, iar în semn de recunoștință, părintele paroh Dan Cismaș i-a oferit Preasfințitului Ieronim o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

După slujbă, în curtea bisericii a avut loc un recital de muzică populară autentică, susținut de interpreta Oana Bozga Pintea, care a adus bucurie participanților la finalul postului. Ziua s-a încheiat cu Taina Sfântului Maslu, oficiată de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, în prezența unui număr mare de credincioși.

Hramul din acest an al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca a fost o sărbătoare a credinței, a tradiției și a comuniunii. Prezența Sfântului Constantin Brâncoveanu a întărit conștiința mărturisitoare a comunității și a adus un suflu nou în viața duhovnicească a parohiei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mănăstirea „Crucea Iancului” din Mărișel și-a sărbătorit hramul

Mănăstirea „Crucea Iancului” din Mărișel și-a sărbătorit hramul

„Omul care nu știe să ierte sau poate nu vrea să ierte rămâne legat de rana sa. Și, într-un anumit sens, rana devine stăpânul lui. Hristos însă ne cheamă la libertatea iertării”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 16 august 2026, la Mănăstirea...