Hramul bisericii vechi de la Mănăstirea Cormaia

de | oct. 1, 2021

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, vineri, 1 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii vechi de lemn, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

De la ora 10:00, în biserica veche, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut parte: starețul Mănăstirii Pantocrator din Beclean, protosinghelul Luca Gheberta, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop și preotul Marius Cârcu (Parohia „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” – Bistrița).

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a explicat că „Acoperământul este chipul dragostei în icoana Crucii”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor din cadrul așezământului monahal.

Scurt istoric

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid, ce poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită la data de 29 mai 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral, de către pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la secția Artă Sacră.

În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Până în prezent, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind 28 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj a avut loc joi, 12 octombrie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit marți, 10 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Protopopiatului Huedin, , în prezența...

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Bisericii „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 8 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma”...