Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

de | mai 25, 2017

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Ioan Ghiurco, parohul Catedralei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile.

De asemenea, la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-ne, totodată, să nu uităm sacrificiul suprem făcut de străbunii noștri.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin intermediul cărora această zi a fost proclamată drept sărbătoare națională bisericească.

În același timp, prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, respectiv sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost decretată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

Slujire Arhierească la Parohia Sânmihaiu Almașului

În ultima duminică dinaintea începerii postului cel mare, cunoscută ca Duminica izgonirii lui Adam din rai, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânmihaiu Almașului. Prilejul acestei vizite pastorale a fost dat de instalarea...

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Sfânta Liturghie Arhierească de azi, duminică, 13 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi a lăsatului sec de brânză, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în biserica cu hramul...