Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

de | iun. 6, 2019 | Actualitatea religioasă

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghieîmpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Voivodeni, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Alin-Panfil Kulcsar.

În continuare,Preasfințitul Părinte Petroniua oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile, urmată de depunerea de jerbe şi coroane de flori, în cinstea acestora.

De asemenea, la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-ne, totodată, să nu uităm sacrificiul suprem făcut de străbunii noștri.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin intermediul cărora această zi a fost proclamată drept sărbătoare națională bisericească.

În același timp, prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, respectiv sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost decretată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

Ultimele articole

Domnul Iisus Hristos este Domnul Vieții

Domnul Iisus Hristos este Domnul Vieții

Credincioșii din parohia Ciceu Poieni au serbat duminică, 18 octombrie 2015, hramul bisericii în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Deși calendaristic, hramul a fost marcat pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei...

Resfințirea bisericii din Leșmir

Resfințirea bisericii din Leșmir

Credincioșii din localitatea Leșmir, filie a Parohiei Porți, au avut bucuria de a-l avea duminică, 18 octombrie 2015, în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de înnoire a locașului de cult ce are ca hram...