Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

de | iun. 6, 2019

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghieîmpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Voivodeni, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Alin-Panfil Kulcsar.

În continuare,Preasfințitul Părinte Petroniua oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, eroii neamului, căzuți pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile, urmată de depunerea de jerbe şi coroane de flori, în cinstea acestora.

De asemenea, la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnându-ne, totodată, să nu uităm sacrificiul suprem făcut de străbunii noștri.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 şi 2001, prin intermediul cărora această zi a fost proclamată drept sărbătoare națională bisericească.

În același timp, prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, respectiv sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost decretată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Secretar Eparhial, Diac. Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...

PS Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din satul natal

PS Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din satul natal

Joi, 8 septembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în satul natal Rozavlea, din Protopopiatul Vişeu. În sobor s-au aflat peste 25 de preoţi din parohiile...