Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

de | mai 21, 2015 | Actualitatea religioasă

Joi, 21 mai 2015, cu prilejul sărbătorii Înălțării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Catedrala Episcopală din Zalău și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Hramul Catedralei Episcopale 15În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit un diacon pe seama Catedralei Episcopale. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, după rostirea cuvântului de învățătură, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. La orele 12:00 în întreaga Eparhie au fost trase clopotele timp de un minut și s-a ținut un moment de reculegere pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune.

Catedrala Episcopală din Zalău este o construcție impunătoare, lucrările la acest edificiu bisericesc începând imediat după revoluția din decembrie 1989. De dimensiuni impunătoare, Centrul cultural Sfânta Vinere, cum mai este cunoscut acest edificiu, este format din mai multe componente: biserica “Înălțarea Domnului”, cu o capacitate de 5000 de locuri, spații muzeale pentru obiectele de patrimoniu aflate în custodia bisericii, situate la demisolul bisericii, un paraclis cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Pe lângă aceste spații este demn de amintit și obeliscul închinat eroilor neamului, care străjuiește de o parte și de alta intrarea în locașul de cult și care are o înălțime de 50 de metri.În vârful acestuia este montat un clopot cu greutatea de trei tone care prin fiecare dangăt al său înalță o rugăciune pentru eroii în memoria cărora a fost ridicat locașul de cult.

În custodia Catedralei Episcopale se află un număr de 1.800 de obiecte de patrimoniu, unele dintre ele fiind unicat.

Locașul de cult a fost declarat Catedrală episcopală în anul 2008, odată cu întronizarea Preasfințitului Părinte Petroniu ca primul episcop al Sălajului. În prezent se lucrează la lucrările de finisaj exterior la locașul de cult, pregătindu-se pentru a îmbrăca haină de sărbătoare în vederea târnosirii. Toate lucrările efectuate de-a lungul celor 25 de ani de când s-a purces la ridicarea acestui complex cultural-spiritual au fost efectuate sub coordonarea părintelui Ioan Ghiurco.

În prezent, pe lângă Catedrala Episcopală din Zalău se desfășoară diferite activități sociale. În acest sens, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, au fost angajate două persoane care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice, cei din urmă fiind vizitați și ajutați la procurarea celor necesare traiului zilnic.

De asemenea, în spațiile de la demisolul catedralei, an de an, cu sprijinul profesorilor din oraș sunt meditați gratuit elevii în vederea pregătirii pentru examenele de capacitate de la sfârșitl clasei a VIII-a sau bacalaureat.

 

Concert caritabil, în beneficiul Asociației „Christiana” din Cluj

Concert caritabil, în beneficiul Asociației „Christiana” din Cluj

Soliștii Operei Naționale Române din Cluj vor urca pe scena Colegiului Academic, în beneficiul Asociației „Christiana”. Sub bagheta dirijorului Cornel Groza vor colinda corul Cappella Transylvanica, Orchestra Academică Transilvania și soprana Diana Țugui, tenorul Tony...

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” la a VIII-a ediție

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” la a VIII-a ediție

Joi, 17 decembrie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a VIII-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din municipiul Zalău, iar ca parteneri ai proiectului au...

[audio] Biserica, Mireasa lui Hristos

[audio] Biserica, Mireasa lui Hristos

Părintele Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”din Sibiu, a fost invitatul serii duhovnicesti organizată de ASCOR Cluj, în Catedrala Mitropolitană. După slujba vecerniei, parintele a rostit un cuvânt de învățătură, având ca temă...

Vizita Mitropolitului Andrei, la Penitenciarul Bistrița

Vizita Mitropolitului Andrei, la Penitenciarul Bistrița

Marţi, 15 decembrie 2015, persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistriţa au avut ocazia de a se întâlni cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului....