Hramul „Catedralei moților” din Huedin

de | dec. 7, 2019

Catedrala Moților din Huedin și-a serbat vineri, 6 decembrie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie. Cu ocazia hramului din acest an a fost adus spre închinare veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Mănăstirea Râșca Transilvană.

În ziua hramului au fost săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Dumitru Bărbos, preot paroh la Parohia „Sfântul Mina” din Cluj-Napoca, alături de preacuviosul părinte Casian Ioana, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană și de preoții: Dan Lupuțan, protopopul Huedinului,  Ioan Morcan, Tudor Petrovici, Ioan Sabău, Ioan Tonca. La slujbele hramului, pe lângă credincioșii prezenți, a participat și domnul Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin. În cadrul cuvântului de învățătură, părintele Dumitru Bărbos, le-a vorbit celor prezenți despre cel mai popular sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Nicolae.

La finalul Sfintei Liturghii, preoții parohi Lupuțan Dan și Ioan Morcan, le-au oferit oaspeților, în semn de prețuire, icoane cu Sfântul Nicolae, pictate pe sticlă. Credincioșii prezenți au fost miruiți, primind în dar, din partea părintelui stareț Casian Ioana, câte o iconiță cu Sfânta Parascheva, iar la ieșirea din biserică a avut loc o agapă frățească.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Duminică, 24 noiembrie 2019, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla, a fost comemorat parintele Gavril Relea, cel care a păstorit această comunitate vreme de șapte ani, în perioada  1 septembrie 1970 - 30 iunie 1977. Evenimentul a constat...