Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

de | feb. 3, 2021

Marţi, 2 februarie 2021, de praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului de iarnă, în fruntea unui sobor de monahi, preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu.

În cuvântul de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de Evanghelia praznicului, ierarhul a arătat că „Dumnezeu l-a ales pe Sfântul şi Dreptul Simion şi l-a păstrat pentru venirea în lume a Fiului Său, ca să fie credibil, să aducă mărturie.”

Preasfinţitul a arătat şi despre prezenţa proorociţei Ana la templu la momentul acestui praznic împărătesc, „o femeie înaintată în vârstă, care nu s-a dezlipit de templu şi care aştepta şi ea Mântuirea lui Israel. Ce putem înţelege de aici, ce să învăţăm? Că bătrâneţea binecuvântată cu sănătate şi lungimea de zile şi numărul anilor mulţi se dau celor care nu se dezlipesc de Dumnezeu, de rugăciuni, de Biserică.”

Praznicul s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire adresat de părintele arhim. Teofil Pop, stareţul sfântului locaş.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Șieu Sfântu

Sfințirea capelei mortuare din Șieu Sfântu

Luni, 27 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu Sfântu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Resfințirea Bisericii „Sfântul Ioan Teologul” din Lunca Ilvei

Resfințirea Bisericii „Sfântul Ioan Teologul” din Lunca Ilvei

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 26 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din...

Zilele Hramului în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Zilele Hramului în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

În perioada 25 – 28 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, este prezent, la invitația Preasfințitului Părinte Macarie, în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu prilejul...