Hramul de vară al Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști

de | aug. 29, 2024

Joi, 29 august 2024, la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști.

Cu prilejul hramului, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, preotul paroh prof. dr. Nelu Alexandru Hales, care este și cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat necesitatea impusă creștinilor de a se asemăna cu Hristos, urmând modelul Sfântului Ioan Botezătorul.

Răspunsurile liturgice au fost date de întreaga comunitate parohială prezentă, coordonată de teologul Radu Sabados, cântărețul parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Nelu Hales a mulțumit Episcopului-vicar Benedict pentru prezență și binecuvântare.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși clujeni, mulți participând la Sfânta Liturghie în fața bisericii.

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” a fost înființată în anul 1937. Neavând biserică, la început a funcționat în incinta Școlii „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca, apoi în casa familiei Câmpeanu. În anul 1940, prin Dictatul de la Viena, a fost sistată activitatea preotului paroh Virgil Lupaș, care a fost transferat la Cojocna.

Parohia și-a reînceput activitatea în anul 1945 (paroh fiind preotul Ioan Pop), în localul școlii de pe strada Fabricii, nr. 68, unde a fost amenajată o capelă în care s-au oficiat slujbele până în 1957, când, prin grija preotului Ioan Cordoș, s-a cumpărat un imobil pe strada Cărămidarilor, actualmente Fabricii de Zahăr. După 20 de ani, capela de pe strada Fabricii a fost mutată în casa din Piața Mărăști, loc pe care a fost construită actuala biserică, în timpul păstoririi preotului Mihai Colț (1980-2020). În anul 1983, în timpul unei vizite a lui Nicolae Ceaușescu la Cluj-Napoca, biserica a fost acoperită cu drapele, nefiind observată de dictator, astfel a scăpat de pericolul demolării. Lăcașul a fost sfințit în anul 2005 de Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Parohia desfășoară constant ample activități caritabile pentru persoanele vârstnice și cu dificultăți de ordin social. De asemenea, acordă constant sprijin financiar Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh prof. dr. Nelu Alexandru Hales, cadru didactic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, alături pe preotul conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...