De Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea din localitatea clujeană Someșul Cald și-a serbat hramul de vară.

Așezământul monahal, înființat în anul 2013, s-a bucurat astăzi, la Sfânta Liturghie, de prezența Preasfințitului Vasile Somesanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Slujba, care a început în jurul orei 10, s-a oficiat pe o scenă amplasată în curtea mănăstirii, iar alături de Preasfințitul Părinte, au fost prezenți un sobor de peste 20 de preoți de la parohiile din împrejurimi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofana, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca.

La slujbă, au asistat sute de credincioși cât și autorități locale și judetene.

Manifestările cu ocazia hramului de vară al Mănăstirii au debutat încă de joi seara, când prezent la slujba privegherii a fost Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. În cuvântul de învățătură părintele le-a vorbit celor prezenți despre familia creștină:

Familia creștină ar trebui să se raporteze la familia Sf. Ioan Botezătorul în mai multe aspecte. Primul este cel al vieții celor doi părinți Zaharia și Elisabeta. Al unei vieții de cumințenie și de rugăciune. Al doilea lucru pe care familia creștină ar trebui să îl aibă în vedere este acela că un copil ar trebui să fie rod al rugăciunii părinților. Astăzi acest lucru este o problemă, pentru că de cele mai multe ori, copiii născuți astăzi sunt rodul întâmplării, și atunci se văd și rezultatele. Și a treia învățătură este că pruncul (Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul) s-a umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. Noi știm că la botez copilul se umple de Duh Sfânt, dar uite că la Sfântul Ioan ni se demonstrează că încă din pântecele maicii, copilul se umple de duh. Așadar mamele ar trebui să ia aminte la acest lucru: să participe la slujbele Bisericii și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Și atunci, pruncul din pântecele maicii se umple de Duh Sfânt.

Mănăstirea de maici „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost înființată în urmă cu trei  ani. Potrivit maicii starețe, Stavrofora Maria Vulcu, până la acest moment, au fost  construite câteva chilii, ateliere și un paraclis.

În urmă cu doi ani Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit piatra de temelie pentru o biserica de zid, care la ora actuală este la stadiul de acoperire.