Hramul de vară al mănăstirii sălăjene Bobota, sărbătorit în prezența Preasfințitului Petroniu

de | iun. 24, 2020

Miercuri, 24 iunie 2020, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea mănăstirii sălăjene Bobota a sărbătorit hramul de vară al așezământului monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.La finalul slujbei, părintele stareț, arhimandritul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă ca schit în anul 2004. La început, lucrările au fost coordonate de preotul Ioan Pădurean de la parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către părintele Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului părintele Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului așezământului monahal, a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar părintele Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ.

Biserica mănăstirii adăpostește mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Acesteau au fost dăruite deÎnaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la așezământul monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște, se află o alta care adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu.

FOTO: EPISCOPIA SĂLAJULUI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Joi, 8 iunie 2023, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Luni, 5 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 4 iunie 2023, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Duminică, 28 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fildu de Mijloc, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Duminică, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Motiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...