Hramul de vară al Mănăstirii Strâmba, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

de | iun. 19, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Strâmba, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului de vară.

De la ora 9:30, la Altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii Cormaia, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a spus celor prezenți că „vocația oricărui creștin este sfințenia”, pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Petru: „după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii” (1 Petru 1, 15).

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineri „Sfântul Nicolae” al Parohiei Manic, dirijat de preoteasa prof. Veronica Filipaş. La chinonic, interpretele de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, Elena Hazbeiu, Daria Gherman, Cristina Fechete, Delia Bachiș, frații Ioan și Nicoale Filipaș și Maria Marinela Monda au interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul) și monahia Epiharia Brumă, prima stareță a mănăstirii.

De asemenea, protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea. Totodată, ierarhului i-a oferit o icoană pictată pe sticlă în atelierul mănăstirii, cu Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ierarh Spiridon și Sfânta Muceniță Filofteia.

La slujbă au participat oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului. Printre cei prezenți s-au aflat deputatul Bogdan Ivan Gruia, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și primarul comunei Josenii Bârgăului, Nicolae Vrâncean.

 

Scurt istoric

Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud.

Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania, la dorința și cererea credincioșilor și la inițiativa vrednicei de pomenire stavr. Epiharia Brumă, prima stareță a mănăstirii, susținută de un grup de măicuțe.

Mănăstirea a fost construită pe proprietatea credincioasei Lucreţia Zbarei, văduvă şi mamă a zece copii. Ea a donat propria casă şi două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obştea maicilor cărora le-a fost încredinţată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce şi-a îndeplinit marea dorinţă, aceasta s-a mutat la Domnul.

Primul hram a fost sărbătorit în anul 1999, când au început lucrările de construcție ale ansamblului monahal. Biserica nouă, construită în stilul arhitecturii moldovenești, este pictată în tehnica frescă și este pregătită pentru sfințire. Mănăstirea are și un hram de vară, fiind sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinților.

În prezent, se efectuează lucrări de finisare la biserica de zid și se lucrează la ridicarea unui nou corp de chilii.

Obştea de călugăriţe este formată din șase maici, stareță fiind monahia Iustina Ignat, iar duhovnic protosinghelul Paisie Pașcu.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...