Hramul Mănăstirii Băișoara, prăznuit în prezența Mitropolitului Clujului

de | iul. 20, 2021

În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, marți, 20 iulie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu ocazia hramului așezământului monahal.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul mănăstirii, protosinghelul Iacob Rus, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Jertfa lui Ilie și jertfa Sfintei Liturghii”, vorbindu-le pelerinilor prezenți la hram despre faptul că „prin jertfă, Dumnezeu i-a convins pe istraeliteni că El este Dumnezeu cel adevărat. Și noi, prin jertfa Sfintei Liturghii, suntem convinși că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu cel adevărat!”.

De asemenea, ierarhul a evidențiat și faptul că „Sfântul Ioan Gură de Aur, în Tratatul despre preotie, ne spune că dacă la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a coborât foc din cer, la rugăciunea preotului creștin, Dumnezeu îl coboară din cer pe Duhul Sfânt și preface prescura și vinul în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos”.

 

La finalul slujbei, părintele stareț Iacob Rus a mulțumit chiriarhului și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Băișoara, Protopopiatul Turda, a fost înființată în anul 1994 ca schit, iar după un an a primit statut de mănăstire. La început a fost ridicat un paraclis de lemn, iar mai apoi corpul de chilii și anexele gospodărești.

În anul 1997 s-a început ridicarea unei biserici de zid, în stil bizantin, după modelul bisericii Mănăstirii Sinaia, care în prezent se află în stadiu de pictare, în tehnica frescă.

 

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...