Hramul Mănăstirii Bic

de | aug. 29, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Miercuri, 29 august 2018, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte Protosinghel Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei, Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului și în prezența a numeroși credincioși, care s-au adunat și în acest an, în număr mare, la sfânta mănăstire, încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară. În semn de evlavie față de sfântul ocrotitor al acestui așezământ monahal, pelerinii au înnoptat sub cerul liber, în dorința de a fi prezenți și la Dumnezeiasca Liturghie din ziua praznicului.

Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic.

În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, aceasta datând din anul 1720.

Lucrările la biserica nouă de zid a așezământului monahal au demarat în anul 1996, sub coordonarea Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou și prin osârdia viețuitoarelor mănăstirii, până în prezent, fiind realizate următoarele lucrări: în interior, pereții au fost tencuiți și pictați în tehnica frescă, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet melaminat, s-a făcut instalația electrică și s-au montat candelabrele și aplicele pentru iluminat, baza stâlpilor de susținere a fost îmbrăcată în marmură, au fost instalate sistemele de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare, s-au confecționat iconostasul din lemn de tei și cireș, stranele și scaunele din lemn de stejar, precum și mobilierul bisericesc, Sfânta Masă a fost placată cu marmură, s-au achiziționat două tetrapoade și un baldachin pentru o icoană a Maicii Domnului, iar la intrarea în lăcașul de cult a fost amenajat un pangar. În exterior, biserica și poarta de acces au fost tencuite în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu și zincată, s-au turnat trotuarele și scările de acces spre lăcașul de cult și au fost încadrate cu stâlpișori, a fost ridicat gardul de împrejmuire al bisericii, au fost edificate un altar de vară, o clopotniță, un lumânărar și cinci troițe, a fost amenajat un muzeu la subsolul lăcașului de cult și au fost ridicate un corp de chilii, pe trei nivele și alte clădiri anexe. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Prin neobosita strădanie a Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou, mănăstirea a dezvoltat programe de asistență socială atât pentru copii, cât și pentru persoanele vârstnice. Astfel, sub aripa așezământului monahal funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 18 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.

De asemenea, în cadrul Mănăstirii Bic funcţionează, din anul 1999, un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire, în prezent, a ajuns la 27.

Ultimele articole

Note marginale la Duminica a 19-a după Rusalii

Note marginale la Duminica a 19-a după Rusalii

Poate că n-ar fi rău să începem lectura pericopei de astăzi, având în vedere și câteva pasaje premergătoare ei. Bunăoară, în versetul 12 al capitolului 6, din care este extrasă aceasta, ni se spune că Iisus a ieșit la munte ca să se roage. Înainte de fiecare moment...

Episcopul Benedict: De la copii învățăm că niciodată nu este prea târziu

Episcopul Benedict: De la copii învățăm că niciodată nu este prea târziu

A fost odată… Cam așa începe povestea noastră, a fiecăruia. A fost odată o copilărie, a fost odată o casă părintească, a fost doată un sat sau un oraș natal în care am văzut lumina zilei. A fost odată un timp și un tărâm al bucuriei, care ne devine punct de referință pentru tot restul vieții noastre. Acolo am trăit vârsta bucuriei și spațiul imaginației. Acolo totul era posibil, dincolo de greutățile sau lipsurile pe care unii dintre noi le-or fi și avut… Acolo era tărâmul poveștilor și de acolo a început și povestea noastră.